Atingerea tămăduitoare a Domnului
vine prin oamenii buni
care intră în viața noastră.
Fiecare îmbrățișare
ne apropie de Dumnezeu
și ne pune mult cer în inimă.
Omul este o frumoasă cărare către Paradis!
(cf. Lc 1,39-56)

Vizita Mariei la Elisabéta
39 În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. 40 A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. 41 Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt 42 şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! 43 Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? 44 Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! 45 Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”.
46 Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 căci a privit la umilinţa slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt!
50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el.
51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
54 L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abrahám şi urmaşilor lui în veci”.
56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.
Lasă un comentariu