Prea târziu te-am iubit…

Ritmul în care România crește
este direct proporțional
cu iubirea pe care noi, românii, i-o oferim… 

Viața în „exil” e plină de învățăminte. În acești 10 ani de studiu, apostolat, pastorație, misiune, muncă – trecând prin Italia, Irlanda, India, Costa Rica – am întâlnit oameni minunați. De la fiecare am învățat ceva bun, frumos, nobil. Dar cel mai mult mă bucur că în acești am învățat să îmi iubesc țara: să o vorbesc de bine, să o prezint frumoasă, așa cum într-adevăr este. Știu că nu e o țară perfectă pentru că țara perfectă nu există! N-am întâlnit încă în lume o țară perfectă! Însă ceea ce mai știu și ceea ce contează cu adevărat este că avem o țară frumoasă cu care trebuie să ne mândrim că-i putem spune Patrie. Patria noastră! Când mergi acasă –  ce dulce și emoționant sună acest cuvânt „acasă” atunci când e rostit de la 10000 de km! – o dată pe an, când îmbrățișezi oamenii dragi o dată pe an, când atingi pământul țării tale o dată pe an, când simți miresmele dragi o dată pe an, începi să percepi altfel frumusețea Patriei, a oamenilor din ea, a locurilor minunate. An de an, mergând acasă, văd cum România crește, și crește atât de frumos. Poate nu crește în ritmul în care ne-am fi dorit sau imaginat noi, dar asta și pentru că e atât de puțin iubită… Prea mult timp ne-a fost rușine cu ea… Sau mai rău, am disprețuit-o, urât-o, folosit-o, umilit-o prin comportamentul nostru…

Ritmul în care România crește e direct proporțional cu iubirea pe care noi, românii, i-o oferim… 

România este o țară care merită să fie iubită, o Patrie – Patria mea! – care merită să fie vorbită de bine. Mă bucur că am crescut acolo. Acum e rândul meu, rândul nostru să facem ceva ca să crească mereu frumos. Să o iubim, să o vorbim de bine, să prezentăm omenirii frumusețea ei. Să fim noi oamenii care o împodobesc și o fac și mai frumoasă. 

La mulți ani, Patrie!
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!