Prea târziu te-am iubit…

Vedem în jur
oameni crescând și înflorind,
trup și suflet. Ne mirăm.
Nu știm cum este posibil.
Domnul însă cunoaște
lupta și creșterea fiecărui suflet.
Omul simte trupul,
Dumnezeu cunoaște inima
și înflăcărarea ei.

(cfr. Mc 4,26-34)

Parabola seminţei care creşte

²⁶ Şi spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ  ²⁷ şi fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. ²⁸Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. ²⁹ Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului”.

Parabola grăuntelui de muştar (Mt 13,31-35; Lc 13,18-19)

³⁰ Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? ³¹ Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, ³² dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”.

³³ Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul după cum puteau să asculte. ³⁴ Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Cuvântul Domnului