Doar Domnul știe ceea ce păstrăm cu sfințenie în inima noastră,
însă oamenii văd, simt și suportă consecințele priorităților inimii noastre.
Suntem, avem și rodim ceea ce păstrăm în inimă:
binecuvântare sau blestem!
(cfr. Lc 2,41-51; Mc 7,21-23; Mt 7,15-20)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.
Cuvântul Domnului
Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi îl fac pe om impur”. (Mc 7,21-23)
Feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori! După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune. Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte. (Mt 7,15-20)
Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu