Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Apostolii de astăzi – preoți, călugări, laici! – sunt destinatarii exigențelor lui Cristos.
Unii încearcă „reformarea” Tradiției,
dar „stilul apostolic” rămâne aceleași.
Evanghelia nu are fragmente opționale:
este trăită toată doar cu ajutorul Duhului Sfânt.

(cfr. Lc 9,1-6)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,1-6
În acel timp, chemându-i pe cei doisprezece, Isus le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor şi puterea de a vindeca boli; 2 apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. 3 Şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginţi şi nici să nu aveţi câte două tunici; 4 şi în orice casă intraţi, rămâneţi acolo şi de acolo să plecaţi! 5Dacă unii nu vă primesc, ieşind din cetatea aceea, scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!” 6 Plecând, străbăteau fiecare sat, predicând evanghelia şi vindecând pretutindeni. 

Cuvântul Domnului

Posted in ,

Lasă un comentariu