Viața contemplativă nu e superioară apostolatului:
ambele slujiri
izvorăsc și culminează
în iubirea Domnului și a aproapelui.
Cristos vrea doar să ne elibereze de neliniștea Martei,
de agitația din rugăciunile și faptele noastre.  

(cfr. Lc 10,38-42)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,38-42
În acel timp au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit pe Isus în casa ei. 39Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” 41 Domnul, răspunzând, i-a zis: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, 42 însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Cuvântul Domnului

Lasă un comentariu