Prea târziu te-am iubit…

Exemplul Nazaretului

    Casa din Nazaret este şcoala unde începem să înţe­legem viaţa lui Isus: este şcoala evangheliei. 
    Aici, învăţăm, mai întâi, să privim, să ascultăm, să medităm şi să pătrundem semnificaţia, atât de profundă şi de misterioasă, a acestei manifestări atât de simple, atât de umile, atât de frumoase a Fiului lui Dumnezeu. Dar poate, fără să ne dăm seama, învăţăm şi să imităm.
    Aici, învăţăm metoda care ne va permite să cunoaş­tem mai uşor cine este Cristos. Aici, simţim îndată nevoia de a lua în consideraţie tot ceea ce se referă la şederea lui în mijlocul nostru: adică, locurile, timpu­rile, obiceiurile, limbajul, riturile sacre, în sfârşit, toate lucrurile de care s-a folosit Isus pentru a se descoperi lumii. Aici, totul vorbeşte, totul are o semnificaţie.
    Aici, în această şcoală, înţelegem cu siguranţă de ce este necesară o disciplină spirituală pentru cel care vrea să urmeze învăţătura Evangheliei şi doreşte să devină ucenicul lui Cristos.
    O, cu câtă bucurie am vrea să redevenim copii şi să mergem din nou la această umilă şi sublimă şcoală din Nazaret! Cu câtă ardoare am vrea să reîncepem, alături de Maria, învăţarea adevăratei ştiinţe a vieţii şi să do­bândim înţelegerea adevărurilor divine!
    Însă, aici, noi nu suntem decât în trecere şi suntem nevo­iţi să renunţăm la dorinţa de a continua, în această casă, formarea, niciodată încheiată, la înţelegerea evan­gheliei. Totuşi, nu vom părăsi acest loc fără să fi primit, parcă pe furate şi în grabă, câteva scurte învăţături de la casa din Nazaret.
    În primul rând, ea ne învaţă tăcerea. O, dacă ar renaş­te în noi stima faţă de tăcere, această condiţie admirabilă şi indispensabilă a spiritului, în noi care suntem asurziţi de atâta gălăgie, strigăte şi zgomote în viaţa atât de agitată şi tumultuoasă a timpului nostru! O, tăcere din Nazaret, învaţă-ne să fim fermi în gându­rile bune, înclinaţi spre viaţa interioară, pregătiţi să auzim inspiraţiile secrete ale lui Dumnezeu şi îndemnurile adevăraţilor maeştri. Învaţă-ne cât de impor­tante şi nece­sare sunt munca de pregătire, studiul, meditaţia, ordinea vieţii interioare şi personale, rugă­ciunea, pe care numai Dumnezeu o vede în ascuns.
    Apoi, aici înţelegem modul de a trăi în familie. Naza­retul să ne amintească ce este familia, ce este comuni­unea iubirii, frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil; să ne arate cât este de plăcută educaţia în familie, educaţie pe care nimic nu o poate înlo­cui; să ne înveţe funcţia ei naturală în ordinea socială.
    În sfârşit, aici învăţăm disciplina muncii. O, locuinţă din Nazaret, casa Fiului tâmplarului! Aici dorim să înţe­legem şi să celebrăm, în special, legea, desigur, severă, dar şi mântuitoare a muncii omeneşti; aici dorim să restabilim demnitatea muncii, astfel încât să fie auzită de toţi; aici, sub acest acoperiş, dorim să reamintim că munca nu poate fi scop în sine, ci că îşi primeşte liber­tatea şi nobleţea, nu atât din ceea ce se numeşte valoare economică, cât mai ales din ceea ce o îndreaptă spre scopul ei nobil; aici, în sfârşit, vrem să îi salutăm pe muncitorii din toată lumea şi să le arătăm modelul, fra­tele lor divin, profetul tuturor cauzelor drepte care îi privesc, adică pe Cristos, Domnul nostru.

Sfântul Părinte Paul al VI-lea, Discurs ţinut la Nazaret, 5 ianuarie 1964