Arhive pentru ‘33’

E bine să tăcem când ne rugăm

Numai în tăcere înțelegem
că minunile Domnului sunt posibile.
Tăcerea ne ajută să-l simțim prezent pe Cristos
și să îmbrățișăm voința lui Dumnezeu.
De aceea,
e bine să tăcem atunci când ne rugăm.

(cf. Lc 1,5-25)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,5-25
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, al cărei nume era Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului. 7 Însă nu aveau niciun copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, 9 după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. 10 Şi toată mulţimea poporului era afară, rugându-se în timp ce se aducea jertfa de tămâie. 11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului tămâierii. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. 13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16 şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a-i pregăti Domnului un popor desăvârşit”. 18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor!” 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în templu. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o viziune în templu, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea, spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.

Cuvântul Domnului

Așa vorbesc cei care vin în numele Domnului

Trimișii Domnului spun:
„Nu te teme!”,
„Rugăciunea ți-a fost ascultată!”,
„Vei avea bucurie!”,
„Îţi dau această veste bună!”…
Dacă mesajul trimișilor
este lipsit de speranță, de iubire,
atunci nu vin în numele Domnului.

(cf. Lc 1,5-25)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,5-25
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, al cărei nume era Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului. 7 Însă nu aveau niciun copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, 9 după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. 10 Şi toată mulţimea poporului era afară, rugându-se în timp ce se aducea jertfa de tămâie. 11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului tămâierii. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. 13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16 şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a-i pregăti Domnului un popor desăvârşit”. 18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor!” 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în templu. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o viziune în templu, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea, spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.

Cuvântul Domnului

Un Cuvânt care a rupt tăcerea: Isus

Ascultarea, fidelitatea,
iubirea, protecția, tăcerea,
descriu omul drept,
Iosif,
ales de Dumnezeu
să aibă grijă de comorile sale.
Cuvântului făcut trup
i-a pus numele
pe care l-a rostit cu „inimă de tată”:
Isus.

(cf. Mt 1,18-24)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-24
Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 22 Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: 23 „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”. 24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui.

Cuvântul Domnului