„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilinţa slujitoarei sale.  Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său:  i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi;  pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri,  iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri,  lui Abrahám şi urmaşilor lui în veci”                                      (Lc 1,46-55)