Categorie: Despre mine

  • Cei mai mulţi ne întrebăm dacă există viaţă după moarte. Cei care l-au „întâlnit” pe Cristos, iubirea lui Dumnezeu, nu au dubii şi aşteaptă cu nerăbdare, tari în credinţă, ziua întâlnirii cu Domnul. Însă nimeni nu a experimentat această viaţă (cazurile excepţionale despre care am auzit, nu se pun la calcul! Ele sunt doar excepţii…

  • În seara aceasta, în capela Institutului, mi-au răsunat în inimă cuvintele pe care eu le-am rostit în urmă cu 5 ani. Ceea ce am făcut eu atunci, au făcut astăzi studenţii anului VI care mâine vor fi hirotoniţi diaconi: profesiunea de credinţă, jurământul de fidelitate în slujirea semenilor în ascultare faţă de Preasfinţitul şi declaraţia…

  • E imposibil să nu-ţi simţi sufletul provocat când pornești să urci spre casa Domnului, creatorul celor mai cristaline ape, stâncă neclintită pentru cei mai împăduriţi munţi, arhitectul celor mai înălţătoare suflete. Astfel că primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în mănăstire a fost să îngenunchez în faţa Stăpânului unităţii şi a mamei…