Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Categorie: Papa Paul VI
-
Se revarsă asupra Regelui cinstea adusă Reginei ca un smerit omagiu! 25. Înainte de toate, se cuvine în cel mai înalt grad ca exercițiile de pietate către Fecioara Maria să exprime clar nota trinitară și cristologică ce le este intrinsecă și esențială. Într-adevăr, cultul creștin este prin natura sa un cult adus Tatălui, Fiului și…
-
24. Însă același Conciliu Vatican II îndeamnă la promovarea, alături de cultul liturgic, a altor forme de pietate, mai ales cele recomandate de Magisteriu (67). Cu toate acestea se știe că venerarea Maicii Domnului de către credincioși a îmbrăcat multiple forme, în funcție de împrejurările de timp și de loc, de sensibilitatea popoarelor și de…
-
Biserica, atunci cînd celebrează sfintele mistere, asumă o atitudine de credință și de iubire asemănătoare celei a Fecioarei Maria 23. Considerînd așadar, fraților preaiubiți, venerația pe care tradiția liturgică a Bisericii universale și Ritul roman revizuit o exprimă față de Sfînta Maică a lui Dumnezeu, amintind că liturgia, prin valoarea sa cultuală eminentă, constituie o…