Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Categorie: Evanghelia dupa sfantul Marcu
-
Evanghelia de ieri (Mc 6,34-44) mi-a amintit că aici rămăsesem cu relatările despre Pământul Sfânt, despre Ierusalim. Rămăsesem la vizita făcută în biserica „Înmulţirii pâinilor” după plimbarea pe mare. De fapt, mai mult decât mi-a amintit, mi-a dat imbold să mai aştern în scris câteva gânduri din frumoasele zile petrecute acolo. Sunt convins că nimic nu…
-
Uneori mă pune pe gânduri modul brusc (poate brutal ar fi prea mult spus!) în care se termină fragmentele evanghelice propuse pentru sfânta Liturghie. De exemplu, astăzi se termină prin cuvintele lui Isus: „Vă înşelaţi amarnic!”. De fiecare dată, în astfel de situaţii, îmi amintesc de cuvintele cuiva care-mi spunea: „Învaţă să gândeşti mereu pozitiv,…
-
Despre unii oameni auzim că au viziuni sau premoniţii. Alţii se bucură de o intuiţie care rareori dă greş. Alţii pur şi simplu sunt inspiraţi astfel încât reuşesc să nu facă paşi în direcţii greşite şi nici nu rostesc cuvinte nepotrivite. Ni se vorbește desori despre necesitatea de a citi semnele timpului, de a fi…