Etichetă: Cristos

  • Era o vreme când totul începea cu o rugăciune: ziua, munca, studiul, prânzul, chiar și viața de familie, căsătoria. Totul! Astfel, în acele vremuri, frumusețea și pacea sufletească făceau parte din viața noastră. Prin rugăciune am trăit în pace. Prin rugăciune am reușit să dăm lumii și vieții noastre o nouă strălucire. Prin rugăciune Dumnezeu…

  • Suntem buni nu atât atunci când strălucim și toți ne privesc, ci mai ales atunci când îi ajutăm pe ceilalți să strălucească și lumea îi privește cu admirație. Iar cei mai buni dintre cei buni îl fac pe Cristos să strălucească în viața fiecărui om!  

  • Cel drept ne deranjează, este un reproș al gândurilor noastre, al păcatelor noastre. Aceasta pentru că cel drept este ucenicul celui despre care stă scris: „Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora și ca semn de contradicție, ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi” (cf. Lc 2,34-35). Noi înșine, dacă ne trăim…