Etichetă: Dumnezeu

  • Unii spun că iubirea (prețuirea/respectul) față de o persoană sau un lucru este direct proporțională cu sacrificiile făcute pentru a ajunge la acea persoană sau la acel lucru. Altfel spus, ceea ce se obține ușor nu va fi niciodată prețuit ca o adevărată valoare. Plecând de aici, uneori sunt încercat de ispita regretului că nu…

  • „Se povesteşte – scrie Piero Bargellini – că, într-o zi, fratele Bonaventura s-a dus să-l viziteze, la Monteripido, lângă Perugia, pe unul dintre cei mai simpli şi neşlefuiţi tovarăşi ai sfântului Francisc, fratele Egidiu, un fost agricultor, din vechea gardă, şi deci preocupat de noua direcţie culturală a ordinului. Când l-a văzut, bătrânul şi mucalitul…

  • La câteva zile după una dintre cele mai dificile intervenții chirurgicale pe care le efectuase și care durase nu mai puțin de zece ore, mulțumit de rezultatul bun al operației, doctorul a mers să-și viziteze pacientul pentru a-i primi recunoștința. Nu mică i-a fost mirarea și nemulțumirea când a auzit din gura pacientului vindecat: „Mulțumesc…