Există momente în viața noastră când cea mai bună atitudine creștinească, ba chiar singura, este rugăciunea. Atunci când suntem asaltați de probleme care depășesc resursele noastre umane sau atunci când suntem în fața unor mistere care depășesc capacitatea noastră de a înțelege și care cer „asentimentul liber față de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu” (CBC 150) cea mai bună atitudine este rugăciunea. Nu înseamnă că nu mai trebuie să cercetăm misterele, însă nu trebuie să fie aceasta prioritatea vieții noastre: rugăciunea trebuie să preceadă și să însoțească continuu teologia, vorbirea despre Dumnezeu Treime.
Noi credem și mărturisim că „Treimea este una. Noi nu mărturisim trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu în trei persoane: Treimea cea de o fiinţă. Persoanele divine nu îşi împart dumnezeirea unică, ci fiecare dintre ele este în întregime Dumnezeu. Tatăl este tot ceea ce este Fiul, Fiul este tot ceea ce este Tatăl, Duhul Sfânt este tot ceea ce este Tatăl şi Fiul, adică un singur Dumnezeu în privinţa naturii” (CBC, 253).
În fața acestui mister ființa noastră tresaltă în cântări de uimire și de preamărire: „Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim. Pe tine, Tatăl, a cărui slavă este fără de sfârşit, și pe Fiul tău, unic, adevărat şi vrednic de închinare, și pe Duhul Sfânt, Mângâietorul” (Imnul Te Deum).
Rugăciunea noastră de preamărire trebuie să fie un imbold pentru a imita lucrarea și prezența sfintei Treimi. Rugăciunea trebuie să ne ofere forța de care avem nevoie pentru ca și noi, asemenea Tatălui, să fim plini de iubire față de oameni: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Viața noastră trebuie să aibă calitățile unui tată bun și astfel iubirea noastră, atenția noastră, gesturile noastre de caritate paternă să fie îndreptate asupra tuturor oamenilor, așa cum și Tatăl ceresc „face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt 5,45).
De asemenea, trebuie să-l imităm pe Cristos, Fiul Tatălui, Cuvântul făcut om, jertfindu-ne și noi, împreună cu el, pentru frații noștri. Și așa cum Tatăl și-a găsit toată plăcerea în Cristos (cf. Mt 3,17; 17,5), la fel și noi trebuie să devenim bucuria Tatălui: „Cristos a devenit asemenea nouă în toate, în afară de păcat, pentru ca noi să devenim asemenea lui, iar Tatăl să poată afla în noi ceea ce iubea în el” (cf. Prefața a VII-a pentru duminicile de peste an).
Și nu în ultimul rând, toți trebuie să-l imităm pe Duhul Sfânt fiind iubire, răspândind iubire, făcând în aşa fel încât sufletele să se îndrăgostească de iubire, de Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8).
Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
slavă lui Dumnezeu care este, care era şi care vine
(cf. Ap 1,8)!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 16,12-15
În acel timp, Isus a zis: „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. 14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.
Cuvântul Domnului
Prea târziu te-am iubit... 