Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Etichetă: Dumnezeu
-
Toți știm că extremele nu fac bine. Cu toate acestea, nu de puține ori ne numărăm și noi printre „extremiști”. Până și în viața spirituală se întâmplă să fim extremiști, modelându-ne un „dumnezeu” pe măsura convingerilor noastre. Am renunțat la Dumnezeul adevărat, așa cum ni l-a făcut cunoscut Cristos, și ne-am fabricat noi un „dumnezeu”…
-
În filmul „Wrath of the Titans”, o creație bazată pe mitologia greacă, se desfășoară următoarea scenă. În Olimp s-a dezlănțuit revolta unor zei împotriva lui Zeus și s-a hotărât detronarea lui și distrugerea lumii pe care el o apăra. Atunci Zeus coboară pe pământ și-i cere ajutorul unui om, lui Perseu: „Am nevoie de ajutorul…
-
Când eram mici se mai întâmpla ca părinții sau bunicii, atunci când ne întorceam de la biserică, să ne întrebe despre ce a fost vorba în lecturile proclamate sau în predică. Aceasta nu pentru că ei nu știau, ci ca să verifice dacă într-adevăr am fost la biserică și, mai ales, dacă am fost și…