Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Etichetă: iertare
-
Preoţii, înainte de a fi slujitori, sunt botezaţi, credincioşi creştini. În acest sens, este esenţial ca să fie „credincioşi” care profită de mijloacele obişnuite ale vieţii creştine: rugăciunea, „primirea” şi nu numai prezidarea sacramentelor, în special a Euharistiei şi a reconcilierii, experienţa trăită de comunitatea creştină, exercitarea carităţii, direcţiunea sau însoţirea spirituală, citirea meditată a…
-
În acel timp, unul dintre farisei l-a invitat să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, Isus s-a aşezat la masă. 37 Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă! Aflând că el era în casa fariseului, a adus un vas din alabastru plin cu miresme. 38 Plângând, stătea în spate, la picioarele lui. A început să-i ude picioarele…
-
Duminică, 24 aprilie 2016, Sfântul Părinte a mers pe neaşteptate la Galoppatoio din Villa Borghese pentru a interveni la Mariapolis din Roma, care în acest an se desfăşoară în cadrul „Satului pentru pământ” promovat de Earth Day Italia şi de Mişcarea Focolarinilor. Publicăm în continuare textul discursului pe care papa Francisc l-a adresat participanţilor: Auzindu-vă…