Etichetă: iertare

  • Citind lectura propusă în această zi pentru sfânta Liturghie (1Sam 8,4-7.10-22) nu ai cum să treci cu indiferenţă peste „durerea” lui Dumnezeu: „Îndeplineşte-i poporului dorinţa, aşa cum îţi cere, căci nu pe tine nu te mai vor, ci pe mine, pentru că nu vor ca eu să domnesc peste ei”.(1Sam 8,7)… Nu l-au mai voit…

  • Am găsit un clip despre forţa şi necesitatea sfintei spovezi: nimic nu purifică mai bine decât o spovadă. Nimic nu curăţă mai bine sufletul şi nu face chipul să strălucească decât împăcarea cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu tine însuţi, prin sacramentul iertării divine. Se potriveşte foarte bine şi cu un fragment din evanghelia acestei…

  • Sete de Dumnezeu… Sufletului meu îi este sete de Domnul şi cu lacrimi eu îl caut. Cum să nu te caut? Tu cel dintâi m-ai găsit şi ai permis ca eu să gust dulceaţa Duhului Sfânt, iar sufletul meu te-a iubit până la sfârşit. Tu vezi, Doamne, durerea mea şi lacrimile mele. Dacă tu nu…