Arhivă etichetă pentru ‘milostivire’

Provocările celui înviat sunt cel puțin două

Cel care se îndură de tine, Domnul cel veșnic viu, spune: „
Și de s-ar muta munții din loc și s-ar clătina dealurile, 
iubirea mea nu se va îndepărta de tine 
și legământul meu de pace nu se va clătina” (cf. Is 54,10).

Astăzi ne putem întreba: ce anume a dus nou în viaţa noastră învierea lui Cristos? S-a schimbat ceva? Cei care ne privesc văd în noi efectele învierii lui Cristos? Conştientizăm noi provocările pe care ni le aduce Cristos cel înviat: să credem şi să dăm mărturie?

Cât priveşte credinţa, fiecare ştie în inima sa cât şi cum crede în înviere. Uneori spunem cu uşurinţă: „Eu cred în inima mea! Eu sunt convins în sufletul meu că Isus a înviat. Nu trebuie să arăt tuturor. Mie îmi ajunge să cred, fără să se vadă în exterior”. De aceea, mulţi nici nu vin la biserică sau la sacramente: spun că au credinţa doar în inima lor şi acolo, acasă, ascunşi în camera lor, îşi păstrează această credinţă. Pare foarte simplu şi comod.

Însă noi mai ştim ceva: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iac 2,17). Cum am văzut și la apostolul Toma, ceea ce nu se vede este îndoielnic sau chiar inexistent. De aceea, cât priveşte mărturia despre cel înviat, aceasta nu mai poate fi ascunsă, păstrată doar în inima noastră: mărturia ori se vede, ori nu există. Nu putem spune: „Eu dau mărturie în inima mea”. Mărturia trebuie să fie și exterioară! Se vede în viaţa mea că Isus Cristos a înviat? Cred şi trăiesc acest adevăr? De fapt, lucrurile sunt mai simple: în trăirea de zi cu zi (acasă, la şcoală, în familie, în comunitate, la serviciu, la cumpărături, în suferinţă) învierea lui Cristos are vreun efect asupra deciziilor, gândurilor, cuvintelor mele?

Provocările celui înviat, așadar, sunt cel puțin două: să credem şi să dăm mărturie. Cuvântul Domnului din această zi ne indică şi două realităţi pe care trebuie să le mărturisim, două daruri ale celui înviat: pacea şi milostivirea. În sfânta evanghelie Cristos le spune ucenicilor de trei ori: „Pacea să fie cu voi!”. Cei care trăiesc cu speranţa în cel înviat sunt purtători de pace. Cel care s-a întâlnit cu Isus cel viu răspândeşte pacea. În înviere nu are ce să caute ceea ce nu corespunde păcii adevărate cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Iar psalmistul ne invită, tot de trei ori, să cântăm: „Veşnică este îndurarea Domnului”. Tu ești un om al păcii? Ești milostiv ca Tatăl?

Ambele, pacea şi îndurarea, sunt aspiraţii ale inimii omului. Toţi avem nevoie de ele şi le implorăm în rugăciunile noastre, le dorim în viaţa şi în familiile noastre. Le dorim mai ales în mult încercata țară Ucraina și în alte locuri unde sunt războaie și masacre. Pace și îndurare!!! Pace!

Ziua aceasta – Duminica Divinei Îndurări – le pune împreună și ne invită să le cerem cu insitență în rugăciune. Să ne amintim cuvintele pe care Isus i le-a spus sfintei Faustina Kowalska: „Neamul omenesc nu va afla pacea atâta timp cât nu se va întoarce spre izvorul milostivirii mele”.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. 24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” 30Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului




Nu de descurajăm, ci dimpotrivă, continuăm să fim alături de cei în suferință cu convingerea că noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care ei le înalță cu lacrimi și uneori cu disperare pentru că au pierdut totul. Totul! Le-am rămas doar noi și Dumnezeu! Uniți în rugăciune și în facerea de bine pentru pace!

Vă mulțumesc celor care ajutați:

  • prin Revolut:

cont în Lei: IBAN: RO12 BREL 0005 5067 6349 0100 (RON), Ion Daria Anca

cont în Euro: IBAN: LT84 3250 0867 5258 7205 (EUR), Ion Daria Anca.

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

DUMNEZEU VEDE TOT!

INVESTEȘTE ÎN VIITORUL TĂU: DĂRUIEȘTE UNUI COPIL!

Fii alături de cei care speră și așteaptă ajutorul nostru!

€10.00

Oare cum va fi? 

Este ceva natural și denotă maturitate spirituală ca, măcar din când în când, să medităm la cele trei lucruri de pe urmă: moartea, judecata, Paradisul sau Iadul. Medităm fără să fim speriați, fără teamă. O facem doar din dorința de a ne pregăti cât mai bine pentru aceste trei „lucruri”, realități, indiferent de vârstă. Moartea nu știm nici când va fi, nici cum ne va fi. Rămâne mister. Și e mai bine așa. 

La fel de misterios e și Paradisul sau Iadul. Sunt mari mistere, pline de surprize, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9).. 

Însă judecata? Mereu mă gândeam: oare cum va fi? Oare eu, fir de praf, voi sta în fața Domnului Preaînalt și voi fi judecat? Îl voi vedea? Ce mă va întreba? Ce răspunsuri va trebui să dau? Cum să mă pregătesc pentru acest examen? Voi trece proba? Admis? Respins? Admis fără loc, pe lista de așteptare a Purgatoriului? Ce va urma?… 

Toate aceste gânduri și griji mă frământau în timp ce, de la Cristos încoace, de fapt, știm cum va judecata. Știm deja întrebările și, culmea, putem pregăti răspunsurile. Ne-a spus el însuși, Examinatorul. Și ne-a spus atât de clar! Nu e loc de surprize atunci și acolo. Dar nici de modificări. Cam așa va fi și cam astea două sunt opțiunile, spune Domnul:

  1. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine!” (Mt 25,34-36).

    sau
  2. „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând, şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi nu m-aţi primit, gol, şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare, şi nu m-aţi vizitat” (Mt25,41-43).

Atât! Aici e totul. Nimic mai simplu. Și totuși, nimic mai serios.

Mi-au venit aceste gânduri astăzi ascultând și meditând cuvântului Domnului din prima lectură de la Breviar: „Să nu te prezinți cu mâinile goale înaintea Domului” (Dt 16,16).

E clar ce avem de făcut. Și încă mai avem timp să ne facem bine temele pentru a nu tremura în fața celor trei lucruri de pe urmă: moartea, judecata, Paradisul sau Infernul. 

E prea puțin să spunem: „Meditează zilnic la cele trei lucruri de pe urmă și în veci nu vei păcătui”. E bine și așa, dar pare insuficient. E mult mai important să zicem și să trăim: „Meditează la cele trei lucruri de pe urmă și fă mereu binele, doar binele. Și fă-l plin de zel. Fă-l tuturor. Ca pentru Domnul” (Tit 2,14).

O duminică binecuvântată, o zi sfântă care să ne ajute să nu ne prezentăm cu mâinile goale înaintea Domnului. 

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

copil-orfan-1

Ajută un copil

€10.00

Întotdeauna milostiv, dar drept!

Păstorul este chemat să exercite misiunea sa cu sfatul, convingerea, exemplul, 
dar și cu autoritatea și puterea sacră… 
Neglijența unui păstor în a recurge la sistemul penal 
manifestă clar că el nu-și îndeplinește corect și fidel funcția sa
.

Constituția apostolică

Pascite gregem Dei

cu care este reformată Cartea a VI-a 
din Codul de Drept Canonic

„Păstoriți turma lui Dumnezeu, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, așa cum vrea Dumnezeu” (cf. 1Pt 5,2). Cuvintele inspirate ale apostolului Petru răsună în cele din ritualul hirotonirii episcopale: „Domnul nostru Isus Cristos, trimis de Tatăl ca să-i răscumpere pe oameni, i-a trimis la rândul său în lume pe cei doisprezece apostoli, pentru ca plini de puterea Duhului Sfânt, să vestească Evanghelia tuturor popoarele și reunindu-i sub unicul păstor, să-i sfințească și să-i conducă la mântuire. (…) Cristos este cel care în înțelepciunea și prudența episcopului conduce poporul lui Dumnezeu în pelerinajul pământesc până la fericirea veșnică” (cf. Hirotonirea episcopului, a preoților și a diaconilor, a doua ediție „tipică”, nr. 42). Și păstorul este chemat să exercite misiunea sa „cu sfatul, convingerea, exemplul, dar și cu autoritatea și puterea sacră” (Lumen gentium, nr. 27), de vreme ce caritatea și milostivirea cer ca un Tată să se angajeze și la îndreptarea a ceea ce uneori devine strâmb.

Înaintând în pelerinajul său pământesc, încă din timpurile apostolice, Biserica și-a dat reguli de conduită care în decursul secolelor au compus un corp coerent de norme obligatorii, care fac unit poporul lui Dumnezeu și de respectarea cărora sunt responsabili episcopii. Aceste norme reflectă credința pe care noi toți o mărturisim, din care își trag forța lor obligatorie și, întemeiate pe ea, manifestă milostivirea maternă a Bisericii, care știe că are mereu ca scop mântuirea sufletelor. Trebuind să reglementeze viața comunității în trecerea timpului, este necesar ca aceste norme să fie strâns corelate cu schimbările sociale și cu noile exigențe ale poporului lui Dumnezeu, ceea ce face necesară uneori modificarea și adaptarea lor la circumstanțele schimbate.

Printre schimbările sociale rapide pe care le experimentăm, conștienți că „ceea ce trăim nu este pur și simplu o epocă de schimbări, ci este o schimbare de epocă” (Audiență acordată Curiei Romane cu ocazia prezentării urărilor de Crăciun, 21 decembrie 2019), pentru a răspunde în mod adecvat la exigențele Bisericii din toată lumea, apărea evidentă necesitatea de a supune revizuirii și disciplina penală promulgată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, la 25 ianuarie 1983, în Codul de Drept Canonic, și că trebuia modificată în așa fel încât să permită păstorilor s-o utilizeze ca instrument mântuitor și corectiv mai agil, de folosit rapid și cu caritate pastorală pentru a evita rele mai grave și a alina rănile provocate de slăbiciunea umană.

În acest scop, Benedict al XVI-lea, veneratul meu predecesor, în 2007, a dat mandat Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative să demareze studiul pentru o revizuire a normativei penale conținute în Codul din 1983. În virtutea acestui mandat, dicasterul s-a angajat cu atenție în examinarea în concret a noilor exigențe, în găsirea limitelor și carențelor legislației în vigoare și în indicarea soluțiilor posibile, clare și simple. Studiul s-a realizat în spirit de colegialitate și cooperare, și cu ajutorul experților și păstorilor și corelând soluțiile posibile cu exigențele și cu natura diferitelor Biserici locale.

Așadar a fost redactată o primă schiță a noii Cărți a VI-a din Codul de Drept Canonic, trimisă tuturor Conferințelor Episcopale, Dicasterelor din Curia Romană, superiorilor majori ai Institutelor călugărești, Facultăților de Drept Canonic și altor instituții ecleziastice, pentru a aduna observațiile lor. În același timp au fost interpelați și numeroși canoniști și experți în drept penal din toată lumea. Răspunsurile acestei prime consultări, ordonate cum se cuvine, au fost transmise după aceea unui grup special de experți, care a revizuit schița în lumina sugestiilor primite, pentru a o supune după aceea din nou analizării consultanților. În sfârșit, după alte revizuiri și confruntări, schița finală a fost examinată în sesiunea plenară a membrilor Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. La sfârșit, după ce s-au făcut corecturile inserate de sesiunea plenară, textul a fost transmis Pontifului Roman în luna februarie 2020.

Respectarea disciplinei penale este necesară pentru întregul popor al lui Dumnezeu, însă responsabilitatea aplicării sale corecte – așa cum s-a afirmat mai sus – revine în mod specific păstorilor și superiorilor fiecărei comunități. Este o misiune ce nu poate fi în niciun mod despărțită de munus pastorale încredințată lor, și care trebuie dusă la împlinire ca o exigență concretă și indispensabilă de caritate nu numai față de Biserică, față de comunitatea creștină și față de eventualele victime, ci și față de cel care a comis un delict, care are nevoie în același timp de milostivire și de corectare din partea Bisericii.

În trecut, a provocat multe daune lipsa de percepție a raportului intim existent în Biserică între exercitarea carității și recurgerea – unde o cer circumstanțele și dreptatea – la disciplina sancționatoare. Acest mod de a gândi – experiența o învață – riscă să ducă la trăirea cu comportamente contrare disciplinei obiceiurilor, la remedierea căreia nu sunt suficiente numai îndemnurile sau sugestiile. Această situație poartă adesea cu sine pericolul ca odată cu trecerea timpului, aceste comportamente să se consolideze până acolo încât să facă mai dificilă corectarea și creând în multe cazuri scandal și dezorientare în rândul credincioșilor. Pentru aceasta aplicarea pedepselor devine necesară din partea păstorilor și a superiorilor. Neglijența unui păstor în a recurge la sistemul penal manifestă clar că el nu-și îndeplinește corect și fidel funcția sa, așa cum am avertizat în mod expres în documente recente, între care Scrisorile apostolice date în formă de „Motu Proprio” (Ca o mamă iubitoare din 4 iunie 2016 și Vos estis lux mundi din 7 mai 2019).

Într-adevăr caritatea cere ca păstorii să recurgă la sistemul penal de fiecare dată când este necesar, ținând cont de cele trei scopuri care-l fac necesar în comunitatea eclezială, adică restabilirea exigențelor dreptății, corectarea vinovatului și repararea scandalurilor.

Așa cum am spus recent, sancțiunea canonică are și o funcție reparatoare și mântuitoare și caută mai ales binele credinciosului, motiv pentru care „reprezintă un mijloc pozitiv pentru realizarea Împărăției, pentru a reconstrui dreptatea în comunitatea credincioșilor, chemați la sfințirea personală și comună” (Către participanții la Sesiunea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, 21 februarie 2020).

Așadar, respectând continuitatea cu elementele generale ale sistemului canonic, care urmează o tradiție a Bisericii consolidate în timp, noul text introduce modificări de diferite genuri la dreptul în vigoare și sancționează câteva noi figuri de delict, care răspund la exigența tot mai răspândită în diferitele comunități de a vedea restabilită dreptatea și ordinea pe care delictul le-a deteriorat.

De asemenea este îmbunătățit textul din punct de vedere tehnic, mai ales în ceea ce privește aspectele fundamentale ale dreptului penal, cum ar fi de exemplu dreptul la apărare, prescrierea acțiunii penale, o determinare mai precisă a pedepselor, care răspunde la exigențele legalității penale și oferă ordinariilor și judecătorilor criterii obiective în identificarea sancțiunii mai potrivite de aplicat în cazul concret.

În revizuire s-a urmărit și principiul de a reduce cazurile în care impunerea unei sancțiuni este lăsată la discreția autorității, așa încât să favorizeze în aplicarea pedepselor, servatis de iure servandis, unitatea eclezială, în special pentru delicte care provoacă daună și scandal mai mare în comunitate.

Luând în considerare toate acestea, cu această constituție apostolică, promulg textul revizuit al Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic așa cum a fost ordonat și revizuit, în speranța ca el să fie instrument pentru binele sufletelor, și prescripțiile sale să fie aplicate de păstori, când este necesar, cu dreptate și milostivire, având conștiința că aparține slujirii lor, ca datorie de dreptate – eminentă virtute cardinală – să aplice pedepse atunci când o cere binele credincioșilor.

În sfârșit, pentru ca toți să poată înțelege cu ușurință dispozițiile despre care este vorba, stabilesc ca această revizuire a Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic să fie promulgată prin publicarea în L’Osservatore Romano, să intre în vigoare începând din ziua de 8 decembrie 2021 și să fie inserată după aceea în comentariul oficial Acta Apostolicae Sedis.

De asemenea stabilesc ca odată cu intrarea în vigoare a noii Cărți a VI-a să fie abrogată actuala Carte a VI-a din Codul de Drept Canonic, în pofida oricărui lucru contrar chiar dacă este demn de menționare deosebită.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, Solemnitatea de Rusalii, 23 mai 2021, al nouălea al pontificatului meu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu (www.ercis.ro)

https://www.vatican.va/content/francesco/it/apost_constitutions/documents/papa-francesco_costituzione-ap_20210523_pascite-gregem-dei.html

%d blogeri au apreciat: