Arhivă etichetă pentru ‘milostivire’

Iartă dacă te-a supărat cineva, dă din ceea ce îţi prisoseşte

„Iartă dacă te-a supărat cineva,
dă din ceea ce îţi prisoseşte.
De la cine provine ceea ce dai, dacă nu de la el?
Dacă tu ai da dintr-al tău, ar fi pomană,
însă, deoarece dai din al său, nu este decât o restituire!
Ce ai ce nu ai primit? (1Cor 4,7).
Acestea sunt ofrandele cele mai plăcute lui Dumnezeu:
milostivirea, umilinţa, mărturia, pacea, dragostea”.

    Atunci vor tresălta de bucurie toţi copacii pădurilor în faţa Domnului care vine, pentru că vine să judece pământul (Ps 95[96],12-13). A venit prima dată şi va veni în viitor. Acest cuvânt al său a răsunat mai înainte în evanghelie: De acum îl veţi vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului (Mt 26,64). Ce înseamnă: De acum? Oare Domnul trebuie să vină deja de pe acum, şi nu după aceea, atunci când vor plânge toate popoarele pământului? Există o venire care se verifică deja acum, înaintea celei din urmă, şi are loc prin vestitorii săi. Această venire a umplut pământul. Să nu opunem rezistenţă primei veniri, ca să nu ne temem de cea de-a doua.
    Aşadar, ce trebuie să facă creştinul? Să se folosească de lume, nu să devină sclavul lumii. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă a avea ca şi cum nu ar avea. Aşa spune Apostolul: Fraţilor, timpul s-a scurtat: de acum, cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea; cei care plâng, ca şi cum nu ar plânge; cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum n-ar avea folos, căci chipul acestei lumi trece. Eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji (1Cor 7,29-32).
    Cel care este fără griji aşteaptă liniştit venirea Domnului său. Ce fel de iubire faţă de Cristos ar fi teama că el vine? Fraţilor, nu ne ruşinăm? Îl iubim şi ne temem ca nu cumva să vină! Dar îl iubim cu adevărat sau iubim mai mult păcatele noastre? Ni se impune fără încetare alegerea. Dacă vrem să-l iubim cu adevărat pe cel care trebuie să vină, pentru a pedepsi păcatele, trebuie să urâm din inimă toată lumea păcatului. Că vrem sau nu, el va veni. Nu pentru că nu vine acum, înseamnă că nu va veni. Va veni, dar nu ştim când. Însă dacă te va găsi pregătit, nu-ţi va dăuna faptul că nu ai cunoscut dinainte momentul exact.
    Se vor veseli toţi copacii pădurii. A venit prima dată şi apoi se va întoarce să judece pământul. Îi va găsi plini de bucurie pe cei care la prima sa venire au crezut că el se va întoarce.
    Va judeca lumea cu dreptate şi popoarele în adevărul său (Ps 95[96],13). Care este această dreptate şi acest adevăr? Îi va uni cu sine pe aleşii săi, ca să stea alături de el la tribunalul de judecată, dar îi va despărţi pe unii de alţii şi îi va pune pe unii la dreapta, pe alţii la stânga. Ce anume este mai drept, mai adevărat, decât ca cei care nu au voit să fie milostivi, înainte să vină judecătorul, să nu aştepte milostivire din partea judecătorului? Însă cei care au voit să fie milostivi vor fi judecaţi cu milostivire. Li se va spune celor care stau la dreapta: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii (Mt 25,34). Şi le consideră merite faptele de milostivire: Căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau şi aşa mai departe (Mt 25,34-46).
    Apoi, celor care stau la stânga, ce li se va reproşa? Că nu au voit să facă fapte de milostivire. Şi unde vor merge? În focul cel veşnic (Mt 25,41). Această sentinţă teribilă va provoca în ei un plâns amar. Dar ce spune psalmul? Cel drept va fi amintit pentru totdeauna. El nu se va teme de zvonurile rele (Ps 111[112],6-7). Ce sunt aceste zvonuri rele? Plecaţi în focul cel veşnic, pregătit pentru diavol şi îngerii lui (Mt 25,41). Cel care se va bucura pentru sentinţa bună nu se va teme de cea de condamnare. Aceasta este dreptatea, acesta este adevărul.
    Sau poate pentru că tu eşti nedrept, judecătorul nu va fi drept? Sau poate pentru că tu eşti mincinos, adevărul nu va fi adevărat? Dar dacă vrei să-l întâlneşti pe judecătorul milostiv, fii şi tu milostiv înainte ca el să vină. Iartă dacă te-a supărat cineva, dă din ceea ce îţi prisoseşte. De la cine provine ceea ce dai, dacă nu de la el? Dacă tu ai da dintr-al tău, ar fi pomană, însă, deoarece dai din al său, nu este decât o restituire! Ce ai ce nu ai primit? (1Cor 4,7). Acestea sunt ofrandele cele mai plăcute lui Dumnezeu: milostivirea, umilinţa, mărturia, pacea, dragostea. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le ducem cu noi, şi atunci vom aştepta cu siguranţă venirea judecătorului care va judeca lumea cu dreptate şi popoarele în adevărul său (Ps 95[96],13).

Din Comentariul asupra Psalmilor
al sfântului Augustin, episcop
Ps 95 [96], 14.15: CCL 39, 1351-1353:
Să nu opunem rezistenţă primei veniri
ca să nu ne temem de cea de-a doua venire

14/11/2022 0 3

Diferența o face prezența lui

Biserica fără Cristos nu ar fi altceva decât un continuu cortegiu funebru. Fără Cristos nu ar fi altceva decât o mamă care-și plânge neputincioasă fiii morți, răniți, bolnavi, flămânzi… Doar cu Cristos Biserica este vie, strălucitoare, plină de speranță. Întocmai ca viața omului! Diferența o face prezența lui Dumnezeu. Și nu orice fel de Dumnezeu, ci unul plin de compasiune, unul care știe să spună: „Nu plânge!”. Dar în același timp unul care are puterea să spună: „Tinere, scoală-te!”.

Diferența o face prezența lui: și în Biserică, și în viața noastră. Și ca să înțelegem asta nu trebuie să privim în jur. E suficient să ne uităm la noi și la momentele vieții noastre, trecute sau prezente. Chiar nu vedem nici măcar o diferență între zilele cu Dumnezeu și zilele fără harul său, fără prezența sa?

El nu ne-a părăsit. Noi ne-am îndepărtat. El ne așteaptă. Ba mai mult, chiar acum trece pe lângă noi și ne spune: „Nu plânge! … Ridică-te”!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 7,11-17
În acel timp, Isus s-a dus într-o cetate numită Nain. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. ¹² Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. ¹³ Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” ¹⁴ Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!” ¹⁵ Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. ¹⁶ Pe toţi i-a cuprins teama şi-l glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. ¹⁷ Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.

Cuvântul Domnului

13/09/2022 0 1

Provocările celui înviat sunt cel puțin două

Cel care se îndură de tine, Domnul cel veșnic viu, spune: „
Și de s-ar muta munții din loc și s-ar clătina dealurile,
iubirea mea nu se va îndepărta de tine
și legământul meu de pace nu se va clătina” (cf. Is 54,10).

Astăzi ne putem întreba: ce anume a dus nou în viaţa noastră învierea lui Cristos? S-a schimbat ceva? Cei care ne privesc văd în noi efectele învierii lui Cristos? Conştientizăm noi provocările pe care ni le aduce Cristos cel înviat: să credem şi să dăm mărturie?

Cât priveşte credinţa, fiecare ştie în inima sa cât şi cum crede în înviere. Uneori spunem cu uşurinţă: „Eu cred în inima mea! Eu sunt convins în sufletul meu că Isus a înviat. Nu trebuie să arăt tuturor. Mie îmi ajunge să cred, fără să se vadă în exterior”. De aceea, mulţi nici nu vin la biserică sau la sacramente: spun că au credinţa doar în inima lor şi acolo, acasă, ascunşi în camera lor, îşi păstrează această credinţă. Pare foarte simplu şi comod.

Însă noi mai ştim ceva: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iac 2,17). Cum am văzut și la apostolul Toma, ceea ce nu se vede este îndoielnic sau chiar inexistent. De aceea, cât priveşte mărturia despre cel înviat, aceasta nu mai poate fi ascunsă, păstrată doar în inima noastră: mărturia ori se vede, ori nu există. Nu putem spune: „Eu dau mărturie în inima mea”. Mărturia trebuie să fie și exterioară! Se vede în viaţa mea că Isus Cristos a înviat? Cred şi trăiesc acest adevăr? De fapt, lucrurile sunt mai simple: în trăirea de zi cu zi (acasă, la şcoală, în familie, în comunitate, la serviciu, la cumpărături, în suferinţă) învierea lui Cristos are vreun efect asupra deciziilor, gândurilor, cuvintelor mele?

Provocările celui înviat, așadar, sunt cel puțin două: să credem şi să dăm mărturie. Cuvântul Domnului din această zi ne indică şi două realităţi pe care trebuie să le mărturisim, două daruri ale celui înviat: pacea şi milostivirea. În sfânta evanghelie Cristos le spune ucenicilor de trei ori: „Pacea să fie cu voi!”. Cei care trăiesc cu speranţa în cel înviat sunt purtători de pace. Cel care s-a întâlnit cu Isus cel viu răspândeşte pacea. În înviere nu are ce să caute ceea ce nu corespunde păcii adevărate cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Iar psalmistul ne invită, tot de trei ori, să cântăm: „Veşnică este îndurarea Domnului”. Tu ești un om al păcii? Ești milostiv ca Tatăl?

Ambele, pacea şi îndurarea, sunt aspiraţii ale inimii omului. Toţi avem nevoie de ele şi le implorăm în rugăciunile noastre, le dorim în viaţa şi în familiile noastre. Le dorim mai ales în mult încercata țară Ucraina și în alte locuri unde sunt războaie și masacre. Pace și îndurare!!! Pace!

Ziua aceasta – Duminica Divinei Îndurări – le pune împreună și ne invită să le cerem cu insitență în rugăciune. Să ne amintim cuvintele pe care Isus i le-a spus sfintei Faustina Kowalska: „Neamul omenesc nu va afla pacea atâta timp cât nu se va întoarce spre izvorul milostivirii mele”.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” ²⁰ Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. ²² Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! ²³ Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. ²⁴ Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. ²⁶ După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” ²⁷Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” ²⁸ Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ²⁹ Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” ³⁰Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. ³¹Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului

Nu de descurajăm, ci dimpotrivă, continuăm să fim alături de cei în suferință cu convingerea că noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care ei le înalță cu lacrimi și uneori cu disperare pentru că au pierdut totul. Totul! Le-am rămas doar noi și Dumnezeu! Uniți în rugăciune și în facerea de bine pentru pace!