Etichetă: preot

  • Preotul trebuie să fie „om de milostivire”, chemat să meargă în întâmpinarea multelor „sărăcii” care chinuiesc omul de astăzi: „a fi milostivi precum Tatăl înseamnă a simţi o bucurie cu totul specială coborând în drojdia umanităţii pentru a duce acolo iubirea sa gratuită care iubeşte, iartă, mângâie”. Este portretul preotului trasat de cardinalul Beniamino Stella…

  • Glumesc! Nu a zis Isus așa, dar cred că s-a gândit și la asta. De fapt, chiar voia să spună asta, doar că nu știa exact cum se traduce cuvântul „popă”. Așa că a zis ceva asemănător ca să înțeleagă și vlădica și opinca, și să nu se simtă exclus nici primarul, nici parlamentarul, nici…

  • Preoţii, înainte de a fi slujitori, sunt botezaţi, credincioşi creştini. În acest sens, este esenţial ca să fie „credincioşi” care profită de mijloacele obişnuite ale vieţii creştine: rugăciunea, „primirea” şi nu numai prezidarea sacramentelor, în special a Euharistiei şi a reconcilierii, experienţa trăită de comunitatea creştină, exercitarea carităţii, direcţiunea sau însoţirea spirituală, citirea meditată a…