Prin mijlocirea sfântului Ioan Maria Vianney, patron și model al preoților, să implorăm haruri pentru păstorii sufletelor noastre. Să ne rugăm pentru preoți: să fie oameni ai rugăciunii și ai iubirii. Să ne rugăm pentru cei încredințați lor: să fie oameni cu inima deschisă la cuvântul Domnului și la sacramente. Este adevărat că preoții sfinți rodesc sfințenie în inimile celor încredințați lor. Dar la fel de adevărat este că sufletele sfinte pot face sfinți preoții din jur. Să mergem împreună, turmă și păstor, spre sfințenie.
„Preoția este iubirea inimii lui Isus… Un bun păstor, un păstor după inima Domnului, este cea mai mare comoară pe care bunul Dumnezeu o poate oferi unei parohii” (sf. Ioan Maria Vianney).
„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14). Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.
Astăzi, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, să-l rugăm pe Domnul să trimită lucrători în secerişul său, să implorăm har de la Bunul Păstor: trimite-ne, Doamne, păstori după inima ta.
PS. În fotografie sunt trei copilași pe care i-am întâlnit în Biserica „Sfântului Augustin” din MISIUNEA PĂRINTELUI ROBERTO VACARU (Detalii AICI). Copiii mi-au spus că doi vor să se facă preoți, iar unul (direct! 🙂 ) episcop. Doamne-ajută! Să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care se dedică pastorației vocaționale. Viitorul Bisericii e pe mâini bune! 🙂
Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:
prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.
prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
Susține blogul Paxlaur și proiectele destinate copiilor donând
Pe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou doamna director. S-a oprit şi i-a spus orbului: „Văd că acum îţi merge mai bine”. „Da”, a răspuns orbul, „mult mai bine. Dar ce aţi făcut? Ce aţi scris?”. „Am scris acelaşi lucru, dar prin cuvinte diferite”. Acum pe carton scria: „Este o zi minunată, dar eu nu o pot vedea”.
Știm că puterea cuvântului este esenţială. În toate timpurile cuvântul a fost puternic. Forţa cuvântului este râvnită de toată lumea. În viaţa lui Isus Cristos cuvântul a fascinat şi a fost atât de puternic încât până şi adversarii săi au recunoscut şi au spus: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46), cuvinte pe care le repetăm și noi când ascultăm evanghelia. Cu toate acestea, dacă ne oprim doar la cuvintele lui Cristos riscăm să pierdem esenţialul. De la cuvintele sale trebuie să trecem la faptele sale. Mai ales în aceste zile ale pătimirii, morţii şi învierii sale suntem chemaţi să observăm faptele pe care Isus le-a făcut pentru noi, fapte la sfârşitul cărora centurionul a spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54). Aici trebuie să ajungem şi noi: văzând faptele sale să recunoaştem că el este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
În aceste zile, când în faţa noastră stau nu atât cuvintele sale, cât mai ales faptele pe care le-a săvârşit pentru noi, Cristos ne adresează această întrebare pe care a dresat-o mai întâi ucenicilor: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi?” Priveşte spre fiecare şi ne întreabă: „Înţelegi tu ceea ce eu am trăit în aceste zile ale pătimirii mele”?
Înţelegem ce face Cristos pentru pentru mântuirea noastră? Pătrundem noi misterele sale? În această zi să contemplăm cu recunoștință cele trei mistere pline de iubire: instituirea sfintei Euharistiei, instituirea sfintei Preoţii şi porunca cea nouă a iubirii: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţii unii pe alţii. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13, 34).
„Dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (In 13,14-15).
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,1-15 Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. 2 În timpul cinei – când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon -, 3 ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, 4 s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. 5 Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” 7 Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. 8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. 9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. 10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. 11Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. 12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. 14 Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu”.
Prea târziu te-am iubit... 