Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Etichetă: preot
-
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Am evidenţiat în cateheza precedentă cu Domnul continuă să pască turma sa prin slujirea episcopilor, ajutaţi de preoţi şi de diaconi. În ei Isus se face prezent, în puterea Duhului său, şi continuă să slujească Biserica, alimentând în ea credinţa, speranţa şi mărturia carităţii. Aceste slujiri constituie, deci, un…
-
„Apoi a ieşit şi a mers… pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau” (Lc 22,39). Când vine ora marcată de Dumnezeu pentru a mântui omenirea din sclavia păcatului, Isus se retrage aici, în Ghetsemani, la poalele Muntelui Măslinilor. Ne aflăm în acest loc sfânt, sfinţit de rugăciunea lui Isus, de angoasa lui, de sudoarea lui…
-
Mereu suntem uimiţi de uşurinţa cu care miile de cuvinte pălesc în faţa unui exemplu concret. Dacă este adevărat că „viaţa bate filmul”, la fel de adevărat este că „viaţa bate cuvântul”. Când auzi un om vorbind frumos despre adevărul în care crede, te înflăcărezi, îţi place, dar cam atât. Însă când vezi un om…