preot – Pagină 34 – Prea târziu te-am iubit…

În mijloc

Iar Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a apărut din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, aşezându-se, îi învăţa.

Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?” Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze.

Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc.

Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!

(Evanghelia după sfântul Ioan 8,1-11)

În mijloc, cu durere si cu iubire

„În mijloc” au asezat-o pe femeia adultera acuzatorii sai. „În mijloc” a ramas femeia atunci când acuzatorii, unul câte unul, s-au strecurat, lasând-o singura cu Isus. „În mijloc” au pus-o pe femeie, însa Isus era cel pe care pretindeau sa-l compromita si sa-l acuze; pe Isus, de fapt, voiau sa-l puna în mijloc (Cfr. In 8,1-11).

Astazi, farisei si carturari au asezat „în mijloc” monstrul, clericul surprins în flagrantul delict al pederastiei si nu l-au dus înaintea unui tribunal competent pentru a-l judeca potrivit justitiei, ci l-au dus înaintea mamei sale, Biserica, i l-au aruncat ca pe un gunoi la picioarele sale, pentru a o pune „în mijloc” pe ea, pentru a o face de rusine pe ea, pentru a o compromite si a o condamna pe ea.
Farisei si carturari, lume sterila, pântece care nu au cunoscut niciodata viata nici afectiunea, pretind ca o mama sa-l condamne pe fiul sau: daca nu-l condamna, nu este justa; daca-l condamna, nu este dreapta.
Farisei si carturari aroganti, mândri si ipocriti, insista în a o întreba pe mama: „Tu, ce spui?” Întreaba ca si cum ei ar fi nevinovati de crima pe care pretind ca o combat. O întreaba acest lucru pe ea, Biserica, cea care, asa cum a stiut si cum a putut, a încercat întotdeauna sa educe în dragoste si în virtute pe fiii sai. O întreaba acest lucru pe mama tocmai aceeasi care i-au distrus pe fiii sai: profetii revolutiei sexuale, cei care-i îndeamna pe copii sa se masturbeze, vânzatorii de pornografie, expertii în turism sexual, cei care considera prostitutia o munca iar castitatea o aberatie.
Astazi, Biserica, precum odinioara Isus, îi înfrunta pe acuzatori cu realitatea propriilor lor vieti: „Cel care este fara de pacat, sa arunce primul piatra”.

Astazi, ca si ieri, Biserica, asemenea lui Isus, va trebui sa se aplece pentru a lua asupra sa greutatea fiilor sai, vina fiilor sai, moartea fiilor sai. Atunci când se va ridica, acolo, „în mijloc”, vor fi doar ea si fiii sai, cu o durere fara cuvinte si cu o iubire fara masura.

+Fr. Santiago Agrelo
Arhiepiscop de Tanger

31/05/2010 3 1

Întâlnirea naţională a preoţilor

„Dacă Dumnezeu găsea un om mai imperfect, mai defectuos decât mine, în mod sigur pe el l-ar fi ales” (sf. Ioan Maria Vianney)

În perioada 17-20 mai 2010, s-a desfăşurat la Oradea, cea de-a şasea întâlnire naţională a preoţilor. Organizată de episcopia romano catolică de Oradea împreună cu eparhia greco-catolică de Oradea această întâlnire a încheiat seria reuniunilor naţionale propuse de Conferinţa Episcopală Română pentru acest an al sfintei preoţii. Totul s-a desfăşurat după un program bilincv (româneşte şi ungureşte) şi biritual (romano-catolic şi greco-catolic).

Luni seara, zeci de preoţi de ambele rituri, tineri şi bătrâni, veniţi din toată ţara (din Dieceza de Iaşi, au participat şase preoţi: Francisc Vernică – Paşcani; Augustin Puşcaşu – Sascut; Daniel Budău – Roman; Romeo Neculai – Oneşti; Sergiu Doru Stoica – Cleja şi Laurenţiu Dăncuţă – Iaşi), au fost întâmpinaţi de mesajul celor doi episcopi din Oradea, Bocskei Laszlo şi Virgil Bercea. Deschiderea a avut loc în catedrala romano-catolică, unde am primit cu toţii cuvântul de salut al gazdelor: „ne-am adunat ca să ne punem împreună în pelerinaj spre Isus. Acel Isus pe care ni-l prezintă evangheliile, care poate fi incomod uneori pentru noi şi pentru lume, dar care singur poate să răspundă celor mai profunde aşteptări ale noastre… Să redescoperim iubirea de la început, din ziua hirotonirii noastre şi totodată să actualizăm prietenia noastră cu Cristos. De fapt, esenţa preoţiei constă tocmai în a avea o legătură specială, o prietenie specială cu Cristos… Să stăm aici, împreună şi să ne verificăm iubirea şi fidelitatea, căci fidelitatea este expresia elocventă a iubirii în timp”. Înainte de rugăciunea de seară am fost cu toţii fascinaţi de cântarea celor două coruri de tineri, Fiat Lux şi Szent Laszlo.

Marţi, 18 mai, după sfânta liturghie în rit bizantin, celebrată în catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae”, coordonaţi de părintele Alexandru Buzalic – doctor în teologie şi profesor – am mediat asupra identităţii preotului: „cine este preotul?” „Ce aşteaptă Domnul de la el?” „Cum este viaţa sa” etc. „Noi nu deţinem preoţia, ci participăm la aceeaşi unică preoţie a lui Cristos… Nu suntem puşi în fruntea unui popor, ci în inima lui, spre şi pentru slujire… De aceea, fiecare trebuie să-şi trăiască preoţia, ea să devină viaţa noastră, devenind oamenii ai rugăciunii, mereu convinşi că nu suntem singuri, ci în prezenţa şi sub asistenţa celui care ne-a chemat şi ne-a sfinţit”. După meditaţie, împărţiţi pe grupuri, am încercat să răspundem diferitelor întrebări şi provocări: „Cum reuşesc să fiu în lumea de azi o imagine a lui Isus?”, „Cum îmi trăiesc vocaţia? Mă ridic la înălţimea chemării mele?”, „Lumea contemporană, pierzându-şi credinţa şi valorile adevărate, rătăceşte, este în criză. Cum îl aduc pe Dumnezeu în viaţa oamenilor?”, „Cum văd eu viitorul Bisericii? Care este rolul meu?”.

Tot în această zi am avut ocazia să vizităm oraşul Oradea, iar apoi am participat la lansarea cărţilor de drept canonic oriental (Studii canonice: implicaţii intra şi extra ecleziale şi Ius Ecclesiae – Bono Spirituali Hominum. Interferenţa canonice) ale părintelui William Bleiziffer şi la prezentarea cărţii „Psihologia religiilor”, a părintelui Alexandru Buzalic. După un moment spiritual (rozariul, Acatistul, spovadă, colocvii etc.) în biserica „Coborârea Duhului Sfânt”, am împărtăşit cu toţii impresiile primei zile: Cristos era acolo, în mijlocul nostru, pentru că eram adunaţi în numele lui şi ne cerea să fim mai des împreună.

Coordonatorul spiritual al zilei de miercuri a fost părintele Felfoldi Laszlor, vicar episcopal din Debrecin, Ungaria. În meditaţia ţinută în catedrala Romano-Catolică „Sfânta Maria”, ne-a amintit tuturor: cine suntem, cui slujim şi cum trebuie să slujim; conştientizarea permanentă că darul credinţei pe care îl avem nu este un lux, ci o favoare şi obligaţia de a ne lăsa surprinşi de acţiunea şi darurile Duhului Sfânt, de a fi deschişi. Necesitatea re-evanghelizării şi a convertirii, împreună cu parabola Fiului Risipitor, au fost în centrul meditaţiei. Acelaşi preot a ţinut şi meditaţia din cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Biserica din satul Sâniob, comunitate de lângă Oradea în care timp de câteva secole s-a aflat cea mai importantă relicvă a bisericii maghiare: „dreapta sfântă”, braţul sfântul Ştefan, rege al Ungariei. Acum atenţia ne-a fost îndreptată spre sfânta Euharistie, marele dar făcut omenirii de Dumnezeu prin Cristos şi pe care el, Cristos, l-a pus acum în mâinile noastre. La sfânta Liturghie a participat şi fostul episcop de Oradea, Tempfli Jozsef.

Ne-am bucurat ca la această întâlnire să vizităm mai multe monumente istorice, dintre care şi Palatul Episcopal şi Muzeul Diecezan, şi am trăit în acest oraş zile de har: momente în care toţi ne-am consolidat chemarea, ne-am reînnoit „da”-ul, ne-am reamintit de iubirea de la început.

Joi, dis de dimineaţă, am pornit spre locurile noastre de pastoraţie cu dorinţa de a trăi cât mai autentic darul şi misterul preoţiei şi dornici de a ne revedea.

PS. „Fiţi autentici în viaţa voastră şi în slujirea voastră. Fixându-vă privirea asupra lui Cristos, să duceţi o viaţă modestă, în solidaritate cu credincioşii la care aţi fost trimişi. Slujiţi-i pe toţi, fiţi disponibili în parohii, însoţiţi noile mişcări şi asociaţii, sprijiniţi familiile, nu uitaţi legătura cu tinerii, amintiţi-vă de săraci şi de cei abandonaţi” (Benedict al XVI-lea către preoţi!)