Etichetă: suferinta

  • Deși nu s-a modificat unitatea de măsură a timpului, felul în care timpul este perceput și trăit sau consumat s-a schimbat. Nu mai avem timp! Ne zbatem între un regretabil „prea târziu” și un veșnic „mai târziu”, amânând oameni și fapte pentru eternul „mâine” care se transformă imediat în „prea târziu”. În goana după (propriile)…

  • „Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice strămtorare a noastră ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos…

  • Iubiţi fraţi şi surori, „În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8). Acestea sunt cuvintele rostite de Isus când i-a trimis pe apostoli să răspândească evanghelia, pentru ca împărăţia sa să se propage prin gesturi de iubire gratuită. Cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului, care se va celebra în mod solemn…