suferinta – Pagină 9 – Prea târziu te-am iubit…

Încă nu semănăm cu el…

De lângă Isus Cristos nu a plecat nimeni însetat, flămând, gol, bolnav…

Încă nu semănăm cu el dacă ne culcăm îmbuibați și indiferenți, în timp ce lângă noi trăiesc oameni, mai ales copii, care adorm flămânzi, goi, suferinzi, ne-iubiți.

Încă nu semănăm cu Isus Cristos cel disprețuit și sărac dacă nu am învățat să oferim din puținul pe care-l avem. În mâinile lui puținul nostru, sărăcia noastră devine binecuvântare pentru viața celuilalt (Mt 15,29-37).

Toți avem ceva de oferit, pentru că toți am primit! (1Cor 4,7)

Isus vindecă mulţi bolnavi şi înmulţeşte pâinile.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,29-37
În acel timp, Isus, plecând de acolo, a venit de-a lungul Mării Galileii şi, urcând pe munte, s-a aşezat acolo. ³⁰ Veneau la el mari mulţimi având cu ele şchiopi, orbi, invalizi, muţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat, ³¹ aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii mergând şi orbii văzând. Şi îl glorificau pe Dumnezeul lui Israel. ³²Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi, ca nu cumva să leşine pe drum”. ³³Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să hrănim o mulţime atât de mare?” ³⁴ Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveţi?” Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori”. ³⁵ Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. ³⁶ A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. ³⁷ Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăţi au strâns şapte coşuri pline.

Cuvântul Domnului

02/12/2020 1 8

Rugăciune către Mama tăcută

Efrem Sirul o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria „cea tăcută” şi scrie în imnurile sale de Crăciun: „Aşadar, când tu auzi vorbindu-se despre naşterea lui Dumnezeu, să rămâi în tăcere: ceea ce a spus Gabriel să rămână imprimat în sufletul tău! Nimic nu este prea dificil pentru acea maiestate preaînaltă care pentru noi s-a înjosit ca să se nască între noi şi din noi. Astăzi Maria este pentru noi un cer, pentru că îl poartă pe Dumnezeu”. Un mare maestru de viaţă spirituală, abatele fericit Columba Marmion, comentează astfel viaţa Mariei: „În această reculegere internă trăia Fecioara Maria: Evanghelia spune că păstra în inima sa cuvintele Fiului său divin pentru a le medita: «Maria conservabat omnia haec verba conferens in corde suo» (Lc 2,19); nu se risipea în cuvinte, ci plină de har şi de iluminări divine, inundată de darurile Duhului Sfânt, rămânea tăcută, adorându-l pe Fiul său, contemplând misterul inefabil care s-a împlinit în ea şi prin ea, înălţând către Dumnezeu un neîncetat imn de laudă şi de mulţumire din sanctuarul inimii sale neprihănite” (Dom Columba Marmion, Cristos ideal al călugărului [Cristo ideale del monaco, pag. 375-384, passim]).

Rugăciunea tăcută a Mariei. În ziua pro orantibus
de Emiliano Antenucci
După L’Osservatore Romano, 21 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

Împreună pentru copiii care nu pot vorbi despre suferințele lor!

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc din suflet!

€10.00

28/11/2020 0 4

Experiența COVID: scrisoare din izolare

Acesta este un mic mesaj
pe care vreau să-l adresez preoţilor, consacraţilor,
tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză.
Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă
să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă,
ci ca pe o cruce glorioasă…
Pentru că „Suferinţele timpului prezent
nu se pot compara cu gloria viitoare
care ni se va revela”.

Euharistia. Acea pâine consacrată care îmbrăţişează tot universul şi strânge la sine toate probleme omenirii

„Euharistia în centrul vieţii creştinilor” este titlul scrisorii-mesaj pe care arhiepiscopul de Perugia şi preşedinte al CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a scris-o preoţilor, diaconilor, călugărilor, consacratelor, tuturor credincioşilor lui Cristos din comunitatea sa diecezană, în seara de 30 octombrie 2020, înainte de a fi internat la Spitalul „Santa Maria della Misericordia” din Perugia, ca urmare a rezultatului pozitiv la Covid-19 constatat în zilele precedente. O publicăm integral.

În această noapte, în vis, m-am aflat în timpul în care, în Seminar, aveam ca părinte spiritual pe părintele Divo Barsotti. El mă învăţa să mă adresez Atotputernicului cu aceste cuvinte încă de dimineaţă: „O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut dis-de-dimineaţă”.

De când sunt în izolare datorită rezultatului pozitiv la Covid-19, am posibilitatea de a mă împărtăşi în fiecare zi în camera mea, aducându-se o pixidă mică aproape de uşa camerei. Era necesară această experienţă de boală pentru a-mi da seama cât sunt de adevărate cuvintele din Apocalips în care Isus îi spune îngerului Bisericii din Laodiceea: „Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Euharistia, mai ales în această perioadă aşa de dificilă, nu poate să fie lăsată la marginile existenţelor noastre ci trebuie să fie repusă, cu şi mai multă forţă, în centrul vieţii creştinilor.

Euharistia nu este numai sacramentul în care este primit Cristos – sufletul este plin de har şi ne este dată nouă garanţia gloriei viitoare – ci este sufletul lumii şi este fundamentul în care converge întregul univers. În definitiv, Euharistia este pro mundi salute, adică pentru mântuirea lumii, şi pro mundi vita, pentru viaţa lumii (In 6,51).

În Euharistie, Isus reînnoieşte şi reactualizează jertfa sa pascală de moarte şi înviere, însă prezenţa Sa nu se limitează la o mică bucată de pâine consacrată. Acea pâine consacrată transcende de la altarul însuşi, îmbrăţişează întregul univers şi strânge la sine toate problemele omenirii, pentru că trupul lui Isus este strâns unit cu trupul mistic care este toată Biserica.

Nu există situaţie umană la care să nu poată fi condusă Euharistia. Şi evenimentele dramatice pe care le trăim în aceste zile în Italia – cum sunt creşterea răspândirii epidemiei, criza economică gravă pentru mulţi muncitori şi pentru atâtea firme, incertitudinea pentru tinerii noştri de la şcoală – nu sunt în afara Preasfintei Euharistii.

Îmi amintesc că părintele Turoldo ne învăţa aceste lucruri cu mare claritate. Şi cu cât înaintez în ani, cu atât încerc să le experimentez şi cu atât le simt adevărate. Nu există mângâiere, nu există întărire, nu există lipsă de lacrimi care să nu aibă referinţa sa la Isus Euharistie.

Acesta este un mic mesaj pe care vreau să-l adresez preoţilor mei, consacraţilor, tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză. Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă, ci ca pe o cruce glorioasă. Pentru că prezenţa sa dulce şi mângâierea sa în Euharistie fac în aşa fel încât braţele crucii să devină două aripi, aşa cum spunea părintele Tonino Bello, care ne duc la Isus.

De fapt, consider, aşa cum scria Paul, „că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela”. Cu „nerăbdare” noi aşteptăm să contemplăm faţa lui Dumnezeu pentru că „în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,18.24). De aceea, este absolut necesar să sperăm împotriva oricărei speranţe, „Spes contra spem”. Pentru că, aşa cum a scris Charles Péguy, Speranţa este o copilă „incontestabilă”. Faţă de credinţă care „este o mireasă fidelă” şi faţă de caritate care „este o mamă”, speranţa pare, la prima vedere, că nu valorează nimic. În schimb este exact contrariul: va fi tocmai speranţa, scrie Péguy, „care a venit în lume în ziua de Crăciun” şi care „ducându-le pe celelalte, va străbate lumile”.