Nu te pot uita, Părinte!

Astăzi, 2 aprilie 2009, se împlinesc patru ani de când Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea era primit în casa Tatălui ceresc spunându-i-se: „Bine, servitor bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului tău”. Să nu-l uităm şi să ne rugăm pentru beatificarea lui!

Nu te pot uita, Părinte, chiar de-ar trece zeci de ani, nu numai patru, de când ai spus: „Lăsaţi-mă să plec la casa Tatălui!”… Şi ai plecat arătând tuturor până în ultima clipă că „omul este prima şi principala cale a Bisericii, iar omul suferind este calea privilegiată”…

Nu te pot uita, Părinte, căci privind la tine înţeleg ce înseamnă să ai „simţul timpurilor”: să citeşti şi să desluşeşti semnele timpurilor înseamnă să fii bun prieten cu Duhul Sfânt.

Nu te pot uita, Părinte, căci mă înveţi să preţuiesc libertatea aşa cum a fost propusă ea de Isus şi de Biserica sa, împreună cu responsabilitatea, iubirea şi adevărul: mereu împreună, niciodată despărţite, căci culmea libertăţii este atinsă în căutarea şi iubirea adevărului într-un mod responsabil.

Nu te pot uita, Părinte, căci în persoana ta sfinţenia şi ştiinţa s-au întâlnit şi au conlucrat şi concurat! Eşti omul care ai ştiut să-ţi foloseşti timpul pentru ca să ai ceva de spus unei lumi care caută şi aşteaptă, convins fiind că Biserica are adevărul şi acum trebuie doar să găsească moduri pertinente şi adecvate pentru a-l propune şi a-l face primit, trăit şi iubit!

Nu te pot uita, Părinte, când simt cum ne priveşti şi ne înveţi că nu trebuie să încercăm să aducem ceva nou omenirii, ci trebuie să ne dorim din inimă ca să fie cunoscute şi aprofundate cele vechi, cele lăsate de frumuseţea veşnic veche şi totuşi veşnic nouă, Isus Cristos!

Nu te pot uita, Părinte, căci pentru mulţi, prin ceea ce ai fost şi ai făcut, eşti argumentul recent cel mai puternic al forţei şi acţiunii Duhului Sfânt în oameni şi pentru oameni, pentru omenire. Sfânt Părinte, eşti dovada incontestabilă al modului binecuvântat în care Dumnezeu se îngrijeşte de Biserica sa!

Nu te pot uita, Părinte, şi te rog să-ţi petreci cerul privind spre mine, spre noi, preoţii Bisericii şi ai lui Cristos, iubirea ta. Să-ţi petreci cerul privind spre om şi omenire, căci şi noi privim spre tine!

Îmi lipseşti, prezenţă nesfârşită!

Lipseşti auzului şi văzului meu, dar eşti prezenţă vie în inima şi mintea mea!

Te citesc, te gândesc şi-mi place că mă porţi spre Dumnezeu, spre Biserică şi spre om, prietenii tăi!

Mereu trăieşti şi nu te voi uita!