Preotul…si rugăciunea lui de duminică seara

Creştinii activi aşteaptă şi pretind multe de la preotul lor. Ei au dreptate. Dar trebuie să ştie, în acelaşi timp, că viaţa preotului este foarte grea. Cel care, cu toată mărinimia tinereţii sale, şi-a jertfit viaţa pe altarul lui Dumnezeu, rămâne mai departe om, iar acest om, foarte adesea îşi cere drepturile sale. Astfel, viaţa preotului este o luptă continuă. Jertfindu-se lui Cristos, el trebuie să rămână liber pentru toţi oamenii.

Preotul nu are nevoie de complimente sau de cadouri alese. El vrea numai ca enoriaşii care i-au fost încredinţaţi să-i dovedească zi de zi, prin practicarea iubirii faţă de aproapele, că sacrificiul său nu a fost zadarnic. Dar, pentru că şi preotul rămâne om, şi el se bucură dacă, din când în când, se apropie cineva de el cu o prietenie dezinteresată… într-o duminică seara, când el este singur.

„Isus le-a spus: Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mc 1,17).

„Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână…” (In 15,15-16).

„Fraţilor, încă nu socotesc că l-aş fi cucerit; dar una ştiu: le dau uitării pe toate cele din lăuntrul meu şi tind spre cele dinainte; cu ochii la ţintă urmăresc răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu prin Cristos Isus” (Fil 3,13-14).

Doamne, în seara asta sunt singur.

În biserică s-a aşternut treptat tăcerea,

Toţi s-au întors acasă,

M-am întors şi eu,

Singur.

Pe drum m-am întâlnit cu oameni care se plimbau.

Am trecut prin faţa unui cinematograf din care ieşea puhoi de lume. Apoi drumul m-a dus prin faţa cafenelei, pe a cărei terasă unii mai încercau să prelungească, obosiţi, seara acestei duminici.

M-am împiedicat de copiii care se jucau pe trotuar,

Copii drăgălaşi şi vioi, Doamne,

Copiii altora. Ai mei nu vor fi niciodată.

Iată-mă, Doamne,

Singur.

Liniştea mă apasă.

Singurătatea devine insuportabilă.

Doamne, am treizeci şi cinci de ani.

Trupul meu este ca şi al celorlalţi.

Am două braţe puternice, bune pentru muncă,

O inimă care vrea să iubească, dar pe toate acestea ţi le-am dăruit ţie.

Ai avut cu adevărat nevoie de mine?

Ţi-am dat totul, dar este aşa de greu, Doamne.

Este greu să-mi păstrez trupul pentru tine.

El ar voi să se dăruiască altora.

Este greu să iubesc o lume întreagă şi să nu reţin pe nimeni pentru mine.

Este greu să strâng o mână caldă fără să o pot păstra pentru totdeauna.

Este greu să trezesc în mine iubirea şi, totuşi, să rămân cu totul al tău.

Este greu să fiu totul pentru toţi, iar pentru mine nimeni şi nimic.

Este greu să fiu ca ceilalţi şi, totuşi, printre ei, să rămân altul.

Este greu să mă dăruiesc mereu şi să nu primesc de la nimeni nimic.

Este greu să mă apropii de ceilalţi, dacă de mine nu se apropie nimeni, niciodată.

Este greu să port păcatele şi povara altora, când nu am voie niciodată să spun „NU”.

Este greu să păstrez secretele celorlalţi, când pe ale mele nu le pot împărtăşi nimănui.

Este greu să îmbărbătez mereu pe alţii, să ajut, fără ca să-mi pot permite să mă opresc măcar o clipă.

Este greu să-i susţin pe cei slabi, fără ca să mă pot rezema şi eu de umărul cuiva.

Este greu să fii singur.

Singur înaintea tuturor,

Singur în faţa lumii,

Singur în faţa suferinţei, a morţii, a păcatului.

*

Nu eşti singur, fiul Meu,

Sunt alături de tine,

Eu sunt tu.

Am avut nevoie de umanitatea ta

Ca să-mi pot continua întruparea şi Răscumpărarea.

Te-am ales din veşnicie,

Căci am nevoie de tine.

Am nevoie de mâinile tale ca să pot binecuvânta şi pe mai departe.

Am nevoie şi de buzele tale ca să-mi pot răspândi învăţătura.

Am nevoie de trupul tău ca să-mi pot continua suferinţa.

Am nevoie de inima ta ca să-mi pot continua iubirea,

Am nevoie de tine ca să-mi pot continua mântuirea.

Rămâi cu mine, fiul meu.

*

Iată-mă, Doamne, în faţa Ta:

Iată trupul meu.

Iată inima mea.

Iată sufletul meu.

Fă-mă destul de mare ca să pot cuprinde în mine Lumea,

Destul de puternic pentru ca să-i pot duce povara.

Destul de curat, să o pot îmbrăţişa fără să o reţin pentru mine.

Fă să fiu loc de întâlnire, dar numai unul de trecere.

Drum nesfârşit pe care nimeni să nu se oprească spre a găsi ceva uman,

Ci să se grăbească spre Tine.

Doamne, în seara aceasta, când totul este învăluit în tăcere, simt cum pătrund în inima mea colţii veninoşi ai singurătăţii, în timp ce oamenii, cu grijile lor, îmi mistuie sufletul şi mă simt incapabil să-i mulţumesc.

În timp ce, pe umerii mei, apasă întreaga lume, cu toată povara mizeriei şi a păcatelor ei,

Îţi spun iarăşi „DA”, nu cu un surâs uşuratic, ci cu o hotărâre liniştită, fermă, umilă şi conştientă,

Singur, Doamne, înaintea ta,

În liniştea dulce a serii.

(Michel Quoist, Iată-mă Doamne, Ars Longa, Iaşi 2004, 72-75).

Să ne amintim să ne rugăm şi pentru preoţi, care obişnuiţi să se roage pentru lume, uită adesea să se roage pentru ei înşişi!

11 comentarii la „Preotul…si rugăciunea lui de duminică seara

  1. ..Emotionant! si totusi, cat adevar in aceste cuvinte.. Si totuci, cata nevoie cred ca aveti si de un om..si imi vine sa scriu atat de multe, dar ..,
    Doamne ajuta-ne,

    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    Apreciază

  2. IATA-MA, DOAMNE INAINTEA TA…
    Singur, Doamne, înaintea ta,
    În liniştea dulce a serii.

    emotionate randuri
    implacabil, cu EL si SINGUR
    Domnul sa aiba grija de toti cei singuri si insingurati!

    Apreciază

  3. Parafrazandu-l pe Enrico Medi, cand ma gandesc la ceea ce fac pt noi preotii, am certitudinea ca orice am face pt ei, este prea putin. Recunostinta noastra cea mai mare consta in a ne ruga pt ei si a-i sustine cu prietenia noastra…

    Apreciază

    1. Duhul Sfânt să inspire mereu inimile credincioşilor pentru ca ei să nu înceteze niciodată să se roage pentru preoţi. Preabunul Domn şi Mântuitor să binecuvânteze pământul şi Biserica sa cu preoţi buni şi sfinţi, cu preoţi după inima sa blânsă şi smerită.

      Apreciază

  4. A republicat asta pe Prea târziu te-am iubit… și a comentat:

    Preotul nu are nevoie de complimente sau de cadouri alese. El vrea numai ca enoriaşii care i-au fost încredinţaţi să-i dovedească zi de zi, prin practicarea iubirii faţă de aproapele, că sacrificiul său nu a fost zadarnic. Dar, pentru că şi preotul rămâne om, şi el se bucură dacă, din când în când, se apropie cineva de el cu o prietenie dezinteresată… într-o duminică seara, când el este singur…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: