Curăţia: între vis şi realitate – între virtute şi viciu!

Ce este curăţia? Printre definiţiile date de DEX – definiţii care, de fapt, sunt mai mult sinonime precum cinste, nevinovăţie, castitate – se află şi aceasta: curat este cel care nu se află sub influenţa Diavolului. DEX-ul pune mai multe definiţii la acest cuvânt curat, curăţie, dar m-am oprit asupra acesteia. Mi se pare că explică cel mai bine modul în care trebuie să fim noi seminariştii: trebuie să fim curaţi pentru a nu fi sub influenţa Diavolului, ci sub aceluia care ne-a chemat. Să nu fim plăcuţi Diavolului, ci lui Dumnezeu.

Că trebuie să fim curaţi, să trăim în castitate – în sensul cel mai larg al cuvântului –, ne-o spune şi Conciliul Vatican II: „Seminariştii trebuie educaţi cu atenţie pentru această stare de celibat şi curăţie în care, renunţând la viaţa de căsătorie, se ataşează de Cristos cu o iubire neîmpărţită. Ei trebuie să fie profund convinşi că această stare trebuie îmbrăţişată cu recunoştinţă, nu numai ca o poruncă a legii bisericeşti, ci ca un dar de preţ al lui Dumnezeu, care trebuie cerut cu umilinţă şi căruia trebuie să-i răspundă fără ezitare, cu toată libertatea şi generozitatea, sub inspiraţia şi cu ajutorul harului Duhului Sfânt” (Optatam totius, 10).

Dar să venim mai aproape de noi şi să privim în regulamentul seminarului. Aici vedem că are un loc aparte şi este prezentată ca o alegere liberă şi matură, sinceră, provocată de credinţă şi de iubirea faţă de Cristos(cf. Art. 80).

Suntem, aşadar, din toate părţile îndemnaţi să ne însuşim această stare de curăţie. Dar ce înseamnă ea? La ce se referă? Doar la celibat? (şi eventual şi la acesta după un 8 decembrie al nu ştiu cărui an?!..sau poate chiar mai tărăgănăm lucrurile până într-o vară, un 29 iunie al anului x sau y).

Curăţia noastră este (mă rog, ar trebui să fie) mai mult decât celibat. Trebuie să fie un fel al nostru de a fi, de a merge, de a mânca, de a vorbi, de a gândi, de a privi, de a gesticula, de a relaţiona etc.

Îngrozitor de mult vorbeşte despre curăţia noastră mediul cu care ne înconjurăm şi prin care ne înconjurăm. Privind din jurul nostru spre noi toţi îşi pot da seama despre curăţia noastră… existentă sau inexistentă.

Cine ne poate ajuta pe noi în dobândirea şi întreţinerea acestei virtuţi?

Nu am reuşit să mă decid pe cine să pun pe primul loc: noi înşine sau Dumnezeu?! Fără Dumnezeu nu este cu siguranţă posibilă curăţia, dar nici fără noi… căci dacă nu vrem, Dumnezeu nu ne forţează şi încalcă libertatea. Aşadar, în primul rând, Dumnezeu şi noi înşine. Dumnezeu prin darurile şi harurile sale, noi prin viaţa noastră, prin întreaga noastră viaţă, dar mai ales prin viaţa noastră spirituală: sacramente, rugăciune, meditaţie, direcţiune spirituală etc. Avem apoi mijlocirea sfinţilor şi ocrotirea îngerului nostru păzitor şi a tuturor îngerilor… la care, din păcate, uităm cam des să apelăm. Sfinţii ne sunt exemple vizibile şi încurajatoare, iar îngerii ne sunt cei mai puternici ocrotitori. Ne poate ajuta apoi anturajul… adică tot ce ne înconjoară… sau mai exact spus, partea bună din tot ceea ce alegem să ne înconjoare: prietenii, cărţile, muzica, filmele etc.

Cine nu ne ajută?

În primul rând noi. În inteligenţa noastră foarte descurcăreaţă am învăţat să ocolim harul, să ne strecurăm printre ploaia de har ce este revărsată adesea pentru noi, dar care nu ajunge peste noi. Am învăţat cam de pe unde ar putea veni acest har şi evităm să merge într-acolo; ne încăpăţinăm şi amânăm ziua întâlnirii cu el. Apoi avem marele maestru, un adevărat guru al necurăţiei, Diavolul – care se bucură de o trecere deosebită mai ales în viaţa celor care îi neagă existenţa şi implicit prezenţa.

Avem apoi anturajul… adică tot ceea ce e rău din realitatea cu care ne înconjurăm: pseudo-prieteniile, mass-media (şi punem aici doar partea viciată a mijloacelor de comunicare), şi multe multe altele care răspund la numele de kitsch din categoriile literatură, muzică, film etc..

Am întâlnit o dificultate în a încadra superiorii, formatorii… Ne ajută sau nu ne ajută în cultivarea şi întreţinerea curăţiei?! Într-un sondaj de opinie, răspunsurile au variat… au variat între nu şi aproape deloc.

Ce este de făcut?

În primul rând să ne motivăm sau să fim motivaţi, si apoi să ne însuşim şi să trăim motivarea.

Apoi, poate că un bun început în motivarea şi însuşirea acestei virtuţi a curăţiei ar fi încetarea de a mai crede că este ceva ce i se cere doar seminaristului, persoanelor consacrate. Curăţia este o calitate umană care trebuie să îi caracterizeze pe toţi oamenii şi care este cerută de legile supranaturale şi naturale. Ar fi bine să conştientizăm că trebuie să fim mai întâi oameni, oameni curaţi, în curăţie.

Există o subliniere importantă a conciliului care de multe ori – mi se pare mie – este neglijată în seminar şi cu care se pare că ne vom lovi în viaţa de preoţie… sau care ne va lovi în viaţa de preoţie: „[Seminariştii]”, spune Conciliul, „să fie avertizaţi asupra primejdiilor care le ameninţă curăţia, mai ales în societatea de azi; ajutaţi de mijloacele potrivite, divine şi umane, să înveţe să-şi asume astfel renunţările încât trăirea în curăţie nu numai să nu dăuneze vieţii şi activităţii lor, ci să le îngăduie mai curând să dobândească o stăpânire mai adâncă a sufletului şi a trupului, o maturizare mai deplină şi o pătrundere mai desăvârşită a fericirii evanghelice” (Optatam totius, 10).

În schimb noi aici în seminar ce primim? Care e educaţia noastră la curăţie, la celibat? Sunt suficiente legile negative de genul celor să nu faci aia, să nu faci cealaltă etc.? legi a căror motivare, de obicei inexistentă şi inexplicabilă, e aruncată în cârca unui viitor în care va trebui să renunţăm la căsătorie: „Ca să vă obişnuiţi cu renunţarea”, ni se spune.

Însă eu ştiu sigur că nu am fost minţit de cel care mi-a spus că cea mai tâmpită renunţare e cea pe care nu o înţelegi, aceasta fiind şi prima de la care dezertezi. Ne vedem pregătiţi pentru un mare mister (chiar Isus a spus că nu tuturor le este dat să înţeleagă – Mt 19 11) prin şi mai misterioase metode.

Am încercat să îmi amintesc metodele de educare folosite şi trăite în cei 10 ani de seminar, metode reale şi fructificatoare, bazate pe motivaţii, pe libertate şi responsabilitate. Răscolind prin memorie – care sigur mă mai înşală – nu am găsit decât imaginea unui părinte care, pe când eram în clasa a IX-a, a încercat să ne introducă în lumea curăţiei şi să ne facă să o îndrăgim. Mi-au plăcut explicaţiile lui simple, curajoase. Cred că mi-au folosit de foarte multe ori. În rest?! Doar vagi imagini ale oratoriilor din amfiteatru sau din sala de mese, care s-au bucurat din plin de calitatea mea de om înzestrat cu două urechi… pe una au intrat… pe cealaltă au ieşit. Le lipsea ceva… nu ştiu exact ce…sau nu pot să spun… pentru că sunt sentimente pentru care nu s-au inventat încă cuvinte.

În concluzie vreau sa subliniez trei aspecte. În primul rând regretul că nu mă străduiesc mai mult pentru a trăi în curăţia trupului, a limbajului, a gesturilor etc. Îmi pare rău că nu mă bucur de un mai mare ajutor din partea celor ce mă înconjoară… formăm împreună, mici şi mari, o apă şi un pământ. Totodată regret că nu contribui la edificarea celor din jur.

În al doilea rând am constatat că nu suntem educaţi şi nu ne educăm corespunzător societăţii în care, cu care şi pentru care suntem trimişi să lucrăm (şi mă refer strict la aspectul curăţiei, deşi e valabil pentru absolut toate celelalte aspecte).

În al treilea rând afirm şi cred cu tărie că nu suntem şi nu vom fi niciodată mai curaţi decât vrem şi ne străduim să fim.

25 octombrie 2006

Reclame

2 comentarii la „Curăţia: între vis şi realitate – între virtute şi viciu!

  1. Padre Laurentiu,
    Nu numai ca descopar in dvs. un scriitor iscusit, dar ma intreb de ce oare nu exista in cartea despre preotie o marturie atat de frumoasa si de realista? Felicitari. Pentru scriitura si pentru transparenta. Minunat. O sa va citesc de acum inainte.
    Claudia

    Apreciază

    1. Eu vă mulţumesc şi vă doresc în continuare multă inspiraţie în toate activităţile, aşa cum inspiraţie a fost şi în cartea despre preoţie.
      Har şi binecuvântare!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: