Prea târziu te-am iubit…

Această poezie a fost scrisă de o adolescentă bolnavă de cancer în stadiu
terminal, într-un spital din New York.

Ai privit vreodată copiii într-o „învârtitoare”?
Ai ascultat zgomotul ploii
Când cade pe pământ?
Ai urmărit vreodată zborul neregulat al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine sa încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu durează mult.
Îţi trece fiecare zi în zbor?
Când zici „Cum te simţi”?” „Ce mai faci”?”
Asculţi răspunsul?
Când ziua se sfârşeşte
Te întinzi în pat
Cu sute de întrebări succesive
Ce îţi trec prin cap?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu durează mult.

I-ai spus vreodată copilului tău,
O să facem mâine asta?
Fără să-ţi dai seama de dezamăgirea lui, pentru că erai grăbit/ă?
Ai pierdut legătura cu o prietenie buna ce apoi a încetat
Pentru că tu nu aveai niciodată timp
Să suni şi să spui „Bună”?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu durează mult.

Când alergi aşa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumătate din plăcerea de a merge.
Când eşti preocupat/ă şi alergi toată ziua,
Este ca şi un cadou niciodată deschis… Aruncat.
Viaţa nu este o cursă.
Să o iei mai încet…
Ascultă muzica
Înainte să se termine cântecul.