7:1 Is there not an appointed time to man upon earth? are not his days also like the days of an hireling? // 7:2 As a servant earnestly desireth the shadow, and as an hireling looketh for the reward of his work: // 7:3 So am I made to possess months of vanity, and wearisome nights are appointed to me. // 7:4 When I lie down, I say, When shall I arise, and the night be gone? and I am full of tossings to and fro unto the dawning of the day. // 7:5 My flesh is clothed with worms and clods of dust; my skin is broken, and become loathsome. // 7:6 My days are swifter than a weaver’s shuttle, and are spent without hope. // 7:7 O remember that my life is wind: mine eye shall no more see good. // 7:8 The eye of him that hath seen me shall see me no more: thine eyes are upon me, and I am not. // 7:9 As the cloud is consumed and vanisheth away: so he that goeth down to the grave shall come up no more. // 7:10 He shall return no more to his house, neither shall his place know him any more. // 7:11 Therefore I will not refrain my mouth; I will speak in the anguish of my spirit; I will complain in the bitterness of my soul. // 7:12 Am I a sea, or a whale, that thou settest a watch over me? // 7:13 When I say, My bed shall comfort me, my couch shall ease my complaint; // 7:14 Then thou scarest me with dreams, and terrifiest me through visions: // 7:15 So that my soul chooseth strangling, and death rather than my life. // 7:16 I loathe it; I would not live alway: let me alone; for my days are vanity. // 7:17 What is man, that thou shouldest magnify him? and that thou shouldest set thine heart upon him? // 7:18 And that thou shouldest visit him every morning, and try him every moment? // 7:19 How long wilt thou not depart from me, nor let me alone till I swallow down my spittle? // 7:20 I have sinned; what shall I do unto thee, O thou preserver of men? why hast thou set me as a mark against thee, so that I am a burden to myself? // 7:21 And why dost thou not pardon my transgression, and take away mine iniquity? for now shall I sleep in the dust; and thou shalt seek me in the morning, but I shall not be.
(The Book of Job, 7)
„Oare nu este o luptă viaţa omului pe pământ şi zilele lui nu sunt ca ale unui om tocmit cu ziua?
2 Ca un sclav care doreşte puţină umbră, ca un muncitor cu ziua care îşi aşteaptă plata,
3 aşa şi eu, de luni de zile mă hrănesc numai cu dezamăgiri şi am parte numai de nopţi de suferinţă.
4 De-abia mă culc şi-mi zic: Când mă voi scula? Şi iarăşi aştept seara. Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor.
5 Trupul îmi este acoperit de putreziciune şi de solzi de murdărie, pielea mi se crapă şi mi se desface.
6 Zilele mele aleargă mai repede decât suveica ţesătorului, s-au sfârşit fără nici o speranţă.
7 Aminteşte-ţi, Doamne, că viaţa mea nu-i decât o suflare. Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8 Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai vedea; ochiul tău mă va căuta, şi nu mă va mai găsi.
9 Aşa cum se risipeşte norul şi trece, tot aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în locuinţa morţilor!
10 Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
11 De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12 Oare o mare sunt eu sau un monstru marin, de-ai pus strajă în jurul meu?
13 Când zic: Patul mă va odihni, culcuşul îmi va alina durerile
14 atunci mă înspăimânţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.
15 Ah! Sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul şi oasele mele moartea!
16 Mă destram; nu voi trăi! Lasă-mă, căci doar o suflare sunt zilele mele!
17 Ce este omul, că îl iei atâta în seamă, ca să-ţi îndrepţi atenţia spre el,
18 că îl cercetezi în fiecare dimineaţă, şi îl pui la încercare în fiecare clipă?
19 Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz ca să-mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce ţi-am făcut ţie, tu care-i urmăreşti atent pe oameni? Pentru ce m-ai pus împotriva ta şi am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21 Pentru ce nu-mi ierţi păcatul, şi pentru ce nu uiţi fărădelegea mea? Iată, acum adorm în ţărână, şi dimineaţa când mă vei căuta, nu voi mai fi!”
(Cartea lui Iob, 7)
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu