În general preoţii sunt oameni obişnuiţi cu favorurile. Nu mă laud cu asta. E trist. Şi mai trist e că eu nu fac o excepţie. Uneori încerc să nu fac abuz. De puţine ori reuşesc.
Acum 2 ani, pe 26 iulie 2009, intram în camera mea sfâşiat de durere şi cădeam în genunchi cerând favoruri. Mă rugam Domnului să mă ajute să repar o mare greşeală a vieţii mele. Acel favor l-am cerut prin mijlocirea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, un om pe care-l îndrăgeam nespus de mult şi pe care-l consider sfânt. Aveam în camera mea un tablou mare cu el. L-am coborât de pe perete şi am scris pe spatele lui: „Împăcarea şi liniştea mea va fi harul tău”… A lăsat să treacă un timp, dar mi-a răspuns! Şi-am tresăltat de bucurie când am primit iertarea, iubirea şi tot binele cerut şi necerut. Ştiu şi simt că a fost intervenţia Sfântului Părinte. Era 19 aprilie 2010. Atunci am coborât tabloul şi am scris „Har peste har. S-a împlinit”. Nu voi uita niciodată ziua aceea şi pe cei care au făcut-o memorabilă. Mulţumesc!
I-am tot mulţumit pentru binele pe care mi l-a obţinut. M-am rugat şi încă mă rog să fie beatificat. Azi am simţit nevoia să fac publică recunoştinţa mea: îţi mulţumesc Sfinte Părinte. Abia astăzi poate şi pentru că răsfoind arhivele în căutarea unui document, am dat peste un articol pe care l-am scris când Papa Ioan Paul al II-lea împlinea 25 de ani de pontificat, 16 octombrie 2003. Am să pun mai jos şi acel articol, exact aşa l-am scris atunci.
Dar înainte de aceasta, vreau să-ţi mulţumesc Sfinte Părinte şi te rog să-mi fii aproape, de acolo de sus, de la fereastra Tatălui, pentru că obişnuit cu favorurile, am să-ţi mai cer.
Am să revin, Sfinte Părinte!
****** ************************
Ioan Paul al II-lea
25 de ani de pontificat – 16 octombrie 2003
„The right man in the right place”
În urmă cu 25 de ani, la 16 octombrie 1978, cardinalul Pericle Felici, vestea de la balconul bazilicii „Sfântul Petru”: „Habemus papam!”. Cuvintele îl anunţau pe cardinalul Karol Woytyla, noul papă. El şi-a luat numele de Ioan Paul al II-lea şi este cel de-al 263-lea succesor al lui Petru.
Karol Woytyla s-a născut la Wadowice la 18 mai 1920. La 1 noiembrie 1946 a fost consacrat preot. La 4 iulie 1958 a fost numit de către papa Pius al XII-lea episcop auxiliar de Cracovia. Papa Paul al VI-lea l-a numit, la 30 decembrie 1963, arhiepiscop al Cracoviei, iar patru ani mai târziu, la 27 mai 1967,l-a făcut cardinal. La 22 octombrie 1978 în Piaţa „Sfântu Petru” s-a celebrat sfânta Liturghie de începere a activităţii Păstorului Suprem al Bisericii Catolice. Avea 58 de ani.
În această lună omenirea întreagă trebuie să fie alături de sfântul Părinte bucurându-se împreună cu el de rodnicia activităţii sale pe parcursul unui sfert de secol. Spun omenirea întreagă pentru că, în cei 25 de ani de pontificat de până acum, a fost cu adevărat un părinte, un tată pentru toată lumea. A fost părinte nu doar pentru Biserica Catolică, nu doar pentru creştini, ci pentru toţi oamenii de bunăvoinţă. Prin tot ceea ce a făcut a îndeplinit testamentul Mântuitorului: „îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului” (Fap 1,8). Şi-a făcut din aceste ultime cuvinte rostite de Isus pe pământ un moto exprimat şi confirmat de faptele sale.
Cu un pontificat depăşit ca durată doar de sfântul Petru (a cărui durată nu se cunoaşte),de Pius al IX‑lea (31 de ani, 7 luni şi 21 de zile), şi de Leon al XIII-lea (25 de ani şi 5 luni) Sfântul Părinte a reuşit să poarte Biserica spre şi în cel de-al treilea mileniu. A condus şi conduce Biserica călăuzit de Duhul Sfânt şi după îndemnul Conciliului al II-lea din Vatican a arătat credincioşilor şi lumii întregi, prin cuvânt şi faptă, natura şi misiunea universală a Bisercii (LG 1).
Privind activitatea pontificală a sanctităţii sale putem observa cu uşurinţă cum prind contur trei expresii călăuzitoare:
• Totus Tuus (prescurtarea formei complete de încredinţare a sufletului Maicii Domnului şi sună astfel: „ Totus Tuus ergo sum et omnia mea Tua sunt. Accipio te in mea omnia. Praebe mihi cor Tuum, Maria – Cu totul sunt al tău şi tot ce e al meu îţi aparţine. Pe tine te-am ales în toate ale mele. Dă-mi inima ta, Marie) (din: Karol Woytyla, omul sfârşitului de mileniu, Luigi Accattoli, Viaţa Creştină, Cluj Napoca 1999,116-117) – totul pentru ca toţi să se încredinţeze lui Dumnezeu şi mijlocirii sf Fec.Maria;
• Ut omnes unum sit! (In 17,21) – totul pentru ca toţi să formeze o singură turmă cu un singur păstor;
• Confiditi,…nolite timere!(Mc 6,50)- totul pentru ca toţi să alunge teama şi astfel fiecare să îmbrăţişeze iubirea.
De unde reiese acest lucru? Din cele 102 călătorii apostolice în 137 de ţări. Din cele 142 de vizite pastorale în Italia. Din redactarea a 14 Scrisori Enciclice, 13 Exortaţii apostolice, 11 constituţii apostolice, 42 de scrisori apostolice şi 28 de motu proprio. Din 1314 beatificări şi 469 de canonizări. Din ţinerea a opt consistorii în care a creat 201 cardinali. Din cele 15 sinoade care au avut loc în timpul pontificatului său. Din audienţe pe care le-a acordat: aproximativ 1100 de audienţe generale săptămânale şi 1500 de audienţe private. Din faptul că este primul papă care a vizitat o sinagogă (Roma, aprilie 1996) şi o moschee (Damasc mai 2001); primul care a publicat cărţi de proză şi poezie, primul care a vizitat celula unei închisori (în decembrie 1983 l-a vizitat pe Aii Agca, cel care încercase la 13 mai 1981 să-l asasineze) (cf. Lumina Creştinului, nr 10, 2003). Argumente aduc şi acţiunile sale ecumenice: propunerea jubiliară de „mea culpa”, dorinţa unei întâlniri pancreştine, invitaţia adresată bisericilor creştine de a-l ajuta în căutarea unui nou mod de exercitare a autorităţii petrine; îşi dorea (spunea la 29 noiembrie 1979) „ca zorile acestui mileniu să poată răsări peste o Biserică ce şi-a găsit deplina unitate”.
Noi cei care am beneficiat din plin de roadele activităţilor sale suntem datori ca zi de zi să înălţăm un gând de mulţumire către bunul Dumnezeu pentru că ne-a dat bucuria unui asemenea Sfânt Părinte.
Ne alăturăm şi noi tuturor celor care în aceste zile sunt alături de Sfântul Părinte prin rugăciunile şi urările lor.
Dumnezeu să-l fericească cu vederea feţei sale pentru tot binele pe care l-a făcut omenirii şi Bisericii!
Lasă un comentariu