În această zi în care România este în sărbătoare – 152 de ani de la Unirea înfăptuită sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza – mi-l imaginez pe Domnul Isus privind asupra ţării noastre şi plângând aşa cum a plâns cândva asupra Ierusalimului: „Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, aşa cum găina îşi adună puii sub aripile ei, şi n-ai voit! Iată, casa voastră va fi lăsată pustie” (Mt 23,37-38).
Dacă am fi avut iubire şi unitate între noi nu s-ar fi ajuns aici!
Dacă am fi pus deasupra ambiţiilor şi intereselor personale binele celuilalt nu am fi fost în starea asta deplorabilă!
Domnul să binecuvânteze şi să se îndure de poporul român, prea chinuit de dezbinările religioase, politice, economice etc.
Spre unitate!
Mi-e dor de acel puternic strigăt din Piaţa Izvor, din 9 mai 1999: UNITATE, UNITATE, UNITATE….
Mii de oameni, catolici şi ortodocşi am strigat cât am putut de tare: UNITATEEEEEE
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu