Prea târziu te-am iubit…

De multe ori m-am rugat această cântare, dar niciodată nu m-am oprit asupra ei atât de mult ca astăzi. Profetul Isaia ne oferă tuturor această mediaţie asupra vieţii şi a morţii:

Spuneam: „În toiul vieţii mele *
     sunt nevoit să merg la porţile locuinţei morţilor”. —
 Am căutat restul anilor mei şi am zis: *
      „Nu-l voi mai vedea pe Domnul
        pe pământul celor vii,
nu voi mai vedea pe nimeni *
    dintre cei rămaşi în lume.
Locuinţa mea e smulsă şi aruncată departe de mine *
    ca o colibă de păstori;
ca un ţesător îmi taie firul vieţii *
    şi mă scoate din urzeală.
Din zi în noapte *
    mi-ai hotărât sfârşitul.
Am strigat până dimineaţa, *
    ca un leu, mi-ai zdrobit toate oasele;
din zi în noapte *
    mi-ai hotărât sfârşitul.
Strig ca puiul de rândunică, *
    stau îngândurat ca porumbelul.
Mi s-au împăienjenit ochii tot privind la cer, *
Doamne, sunt în necaz; ajută-mă!
Tu însă ai scăpat sufletul meu din prăpastia pierzării, *
căci ai dat uitării toate păcatele mele.
Cei din infern nu te laudă, *
    moartea nu te preamăreşte;
cei care coboară în adâncuri *
    nu mai speră în promisiunea ta.
Cel viu, da, cel viu te va lăuda, ca mine astăzi; *
    tatăl face cunoscută fiilor săi fidelitatea ta.
Doamne, ajută-mă, †
    şi-ţi vom cânta psalmi în toate zilele vieţii noastre, *
     în casa Domnului.

(Is 38,10-14.17b-20)