Prea târziu te-am iubit…

Ce mult i-a plăcut lui Isus să ne încurajeze pe noi, păcătoşii. Să ne amintească mereu că se poate, că nu e totul pierdut şi că merită să te converteşti; că trebuie să ne convertim! I-a plăcut să ne înveţe că în cer e mare sărbătoare dacă ne întoarcem, că valorăm prin pocăinţa noastră mai mult decât zeci de drepţi care nu au nevoie de convertire. Ce splendoare să-ţi imaginezi îngeri radiind de bucurie la vestea convertirii noastre, îngeri „dănţuind în cete, cete”. Ce încurajare în evanghelia de astăzi! Iată:

În acel timp, ¹ văzând cum vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte, ² fariseii şi cărturarii cârteau împotriva lui spunând: „Acest om se arată prietenos cu cei păcătoşi şi stă la masă cu ei”. ³ Atunci Isus le-a spus această parabolă: ⁴ „Dacă unul dintre voi are o sută de oi şi pierde una dintre ele, nu le lasă oare pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi merge s-o caute pe cea pierdută până o găseşte? ⁵ Şi când a găsit-o, cu bucurie o pune pe umeri ⁶ şi, sosind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini şi le spune: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit oaia cea pierdută!». ⁷Vă spun: tot aşa va fi bucurie şi în cer pentru un păcătos care se converteşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. ⁸ Sau dacă o femeie are zece monede şi pierde una dintre ele, nu aprinde oare lampa, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte? ⁹Iar după ce a găsit-o, cheamă prietenele şi vecinele şi le zice: «Bucuraţi-vă împreună cu mine căci am găsit moneda de argint pe care o pierdusem». ¹⁰ Vă spun: tot aşa se vor bucura îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se converteşte” (Lc 15,1-10).