Miezonoptică, de Valeriu Anania (1955)

 

Cine-mi bate-n fereşti?…
Doamne, Tu eşti?
Cu braţele cruciş pe piept,
De când Te-aştept,
De când Te-aştept!
Mi-era dor să Te văd, să Te-aud
Ca Zaheu pe creanga lui de dud,
Să Te simt în suflet, comoară,
Cum Te-a simţit vecia-ntâia oară,
Când stelele nu aveau nume,
Când nu-ntinseseşi cortul peste lume,
Când din praştie nu azvârliseşi luna,
Nici stele multe, una câte una,
Când, ne-ncăput, urzeai din abur lut
Şi, neînceput, urneai un început…
Dar tu parcă n-ai fi Tu!
Prin ce-nţeles se prefăcu
Veşmântul tău de in
In strai de aur şi rubin?
Cununa ta de spini, cununa ta,
E cuşmă de diamant şi catifea!
De când ţi-ai pus panglici şi zurgălăi
Să te slăvească cerşetorii tăi?
Picioarele tale, desculţe, sărace,
Pe cine-ai pus să ţi le-mbrace
In ciuboţele negre, lustruite?
Eu le ştiam zgâriate, prăfuite,
Sfinţite de osândă, miruite
Cu lacrimile păcătoasei din Magdala.
Cin’ ţi-a schimbat frânghia cu beteala
Şi trestia, cu cârja de argint,
Şi rănile, cu bumbi de mărgărint?
Nu, nu, tu nu eşti Tu!
Tâlharii tăi
Nu sunt nici ei mai buni
Şi nici mai răi.
Urechile-ţi aud, din mii de guri,
Cea dreaptă, rugăciuni,
Cea stângă,-njurături.
In templul slavei zornăie parale
Lângă icoana sfântă-a Maicii Tale
Şi lângă poala sfinţilor cuminţi
Rânjeşte corvanaua cu arginţi…
Eu te-aşteptam sărac şi plin de har,
Să-ţi storc licoarea rănii în pahar
Şi să te sorb aşa, smerit cum mi-s,
Cel vechi, ucis,
Cel nou, închis,
Cel ce-o să vină, paradis,
Ca printr-un vis, Ca printr-un vis .. .

Hai, suflete, pe calea ta întreagă,
Ia-ţi pâine şi icoană în desagă,
Şi-om rătăci aşa, pribegi,
Ceasuri întregi şi ani întregi,
Udaţi de ploi, uscaţi de vânt,
Şi ne-om opri lângă-un mormânt
Şi-om scormoni cu ghearele prin glod
Să dezghiocăm o inimă de voievod
Şi să vedem de-ntr-însa s-a ascuns
Cel neajuns,
Cel nepătruns…
Cu viaţa mângâiată în răspăr
Ne-om închina în duh şi-n adevăr
Şi, sângeraţi pe frunţi,
Ne-om răstigni privirile pe munţi
Unde-au crescut şi străjuiesc mereu
Veciile de piatră ale lui Dumnezeu.

Posted in

2 răspunsuri la „Miezonoptică”

  1. Avatarul lui Voichiţa
    Voichiţa

    superbă poezie…
    „Să Te simt în suflet, comoară,
    Cum Te-a simţit vecia-ntâia oară,
    Când stelele nu aveau nume,
    Când nu-ntinseseşi cortul peste lume,
    Când din praştie nu azvârliseşi luna,
    Nici stele multe, una câte una,
    Când, ne-ncăput, urzeai din abur lut
    Şi, neînceput, urneai un început…“
    iar descrierea unui Isus al lumii e atât de actuală…
    „Şi rănile, cu bumbi de mărgărint?“

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Cu adevărat în aceste versuri găsim un izvor de har și de sentimente. Din sufletele însetate de Dumnezeu, de iubire, de dreptate și de pace ies cele mai frunoase gânduri.

      Apreciază

Lasă un comentariu