Datoria îngerului este în esenţă aceea de a păzi transcendenţa lui Dumnezeu, adică existenţa sa tainică şi „diferită” de cea a lumii şi a istoriei, dar în acelaşi timp şi de a o apropia de noi împărtăşindu-ne cuvântul şi acţiunea lui, întocmai cum face un „mesager”. Din această cauză, în anumite situaţii, în Biblie îngerul pare chiar că se retrage pentru a-i face loc lui Dumnezeu care intră în scenă direct. … Funcţia îngerului este prin urmare aceea de a face aproape vizibile şi perceptibile în mod mijlocit voinţa, iubirea şi dreptatea lui Dumnezeu.

(Gianfranco Ravasi, Întrebări privitoare la credinţă.
150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred,
Humanitas, Bucureşti 2011, 203).

Posted in ,

2 răspunsuri la „Scurt, dar cuprinzător”

  1. Avatarul lui Biserica Margareta
    Biserica Margareta

    Ingerii, ma fascineaza ,chiar daca am lacune in ce priveste cunostintele mele….
    Vechiul testament ,e plin de interventii in viata poporului ales ,cu ingeri folositi ca mesageri, sau care vin in ajutor, trimisi de D-zeu.
    Sper ca voi gasi sa ma documentez mai mult despre ingeri.

    Margareta

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Da, îngerii sunt fascinanţi. Şi mie îmi place tot ce e legat de ei: modul lor de a fi, de a sluji, de a interveni, de a vorbi (mai ales că de fiecare dată când vorbesc ei încep cu „Nu te teme!”)…
      Am mai publicat pe acest blog articole despre ingeri, cateva fragmente din lucrarea mea de licenta care este tocmai despre Ingeri: Duhul Sfant si ingerii in teologia sfantului Vasile cel Mare si actualitatea invataturii lui.

      Ingerii sa ne ocroteasca!

      Apreciază

Lasă un comentariu