(în ) urma ta
Astăzi m-am coborât şi-am sărutat urma paşilor tăi
Apoi mi-am modelat piciorul să calc în urma ta…pas cu pas.
Ţi-am spus vreodată că ai pasul mic, dar hotărât?
Că uneori, deşi păşeşti pe vârfuri, laşi urme-adânci, de neuitat?
Şi-am mângăiat cu emoţie locul atins de mâna-ţi scumpă
Şi-am decupat cu grijă amprenta ce dăinuia acolo încă.
Cu sfială am strâns-o şi-am aşejat-o străjer la inimă
Ca nimeni să nu poată pătrunde şi tainele să le dezlege.
Am lăcrimat pe locul unde în genunchi ai stat
Şi-am încercat să aud rugăciunea rostită de tine.
Ți-am spus că băncile încă mai poartă urma oaselor tale
Şi pe ghizi i-am auzit vorbind încă despre trecerea ta?
Parc-a fost ieri!
Tu umpli locurile de prezenţă şi laşi urme de neşters.
Oricât aş alerga şi-n orice parte aş fugi, mereu voi fi pe urma ta.
În sus de mă uit nu pot să nu tresar văzând că şi de-acolo mă priveşti,
Iar dacă ochii spre pământ timind şi ruşinat eu îi cobor,
El oglindeşte suava ta privire aşa cum apele oglindesc cerul.
Eşti peste tot.
Eşti în mine. Cu mine. Mai presus de mine.
Ești înaintea mea.
Așa sunt oamenii buni.
Așa sunt sfinții.
Așa ești tu!
Padova, 14 februarie 2012
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu