Gânduri pentru şi despre preoţie

O bogată reţea de raporturi

În interiorul misterului Bisericii, ca mister de comuniune trinitară în tensiune misionară, se revelează orice identitate creştină, deci şi identitatea specifică a preotului şi a slujirii sale. (…)

Astfel se poate înţelege conotaţia esenţial „relaţională” a identităţii preotului: prin preoţie, care provine din adâncimile misterului inefabil al lui Dumnezeu, (…) preotul este inserat sacramental în comuniunea cu episcopul şi cu ceilalţi preoţi, pentru a sluji poporul lui Dumnezeu care este Biserica şi a‑i atrage pe toţi la Cristos, conform rugăciunii Domnului: „(…) să fie una, după cum noi una suntem (…)”.

Deci nu se poate defini natura şi misiunea preoţiei ministeriale decât în această multiplă şi bogată reţea de raporturi, care izvorăsc din Preasfânta Treime şi se prelungesc în comuniunea Bisericii, ca semn şi instrument în Cristos al unirii cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.

Ioan Paul al II‑lea
Pastores dabo vobis 12
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 16.