Prea târziu te-am iubit…

Joi, 23 februarie 2012, sfântul părinte papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu clerul din Dieceza de Roma.
Iată câteva gânduri din învățătura transmisă de suveranul pontif, așa cum au fost prezentate în L’Osservatore romano, din 24 februarie 2012:

Umilinţa se naşte din realismul creştin, care cere capacitatea de a ne accepta pe noi înşine, cu propriile limite şi propriile micimi, pentru a ne elibera de sclavia gloriei deşarte a lumii. Asta a amintit Papa preoţilor din Roma în timpul obişnuitei întâlniri de la începutul Postului Mare, desfăşurată joi, 23 februarie, în aula Paul al VI-lea.

În lectio divina centrată pe un text din Scrisoarea către Efeseni (4,1-16), Benedict al XVI-lea a repropus clerului din Dieceza sa invitaţia sfântului Paul de a se comporta „în mod vrednic de chemarea” primită. Lipsa de vocaţii – a constatat el – este astăzi marea suferinţă a Bisericii în Occident. Ea este provocată, conform Pontifului, mai ales de lipsa de disponibilitate la ascultarea glasului Domnului. De aici necesitatea de a redescoperi virtuţi ca umilinţa, blândeţea, generozitatea, pentru a construi împreună acel „noi” al Bisericii care merge pe drumurile lumii.

Papa a pus accentul mai ales pe necesitatea de a nu ceda în faţa ispitei mândriei, rădăcina oricărui păcate şi teren în care încolţesc aroganţa şi voinţa de putere. Trebuie acceptate propriile limite şi umilirile zilnice, care sunt salutare pentru că învaţă să fim liberi. Şi în Biserică – a amintit el – orice mică slujire poate să fie mare în ochii lui Dumnezeu dacă este făcută în acest spirit.

Până la urmă – a adăugat el – nu pot fi acceptaţi ceilalţi fără a ne accepta pe noi înşine. Şi nu putem să ne acceptăm pe noi înşine fără umilinţa celui care recunoaşte în propria micime rodul unui gând al lui Dumnezeu care nu poate fi înlocuit în construirea lumii. Şi pentru aceasta, din viaţa creştinului trebuie alungată orice atitudine de samavolnicie sau violenţă faţă de alţii: de fapt, fiecare om este o altiţă a frumuseţii simfoniei lui Dumnezeu, care se manifestă în unitatea Bisericii sale.

Preoţilor romani Pontiful le-a recomandat şi un supliment de energii în vestirea conţinuturilor credinţei, denunţând analfabetismul religios care astăzi chinuieşte mare parte din lumea creştină şi invocând o reînnoire catehetică în măsură să facă cunoscut tuturor oamenilor adevărul. Este necesar ca aceia care cred să treacă de la o stare de pruncie spirituală la o stare de credinţă adultă: nu emancipându-se de la magisteriu, aşa cum ar vrea unii, ci eliberându-se de dictatura opiniilor dominante şi răspunzând cu convingere la provocările din timpul nostru. În sfârşit, de la Benedict al XVI-lea o referinţă la actualitatea celibatului sacerdotal, care păstrează valoarea sa de semn escatologic al fidelităţii faţă de Domnul.

În afară de cardinalul Vallini – care a adresat Papei un salut în numele celor prezenţi – la întâlnire au participat, printre alţii, arhiepiscopul Iannone, vicegerent, episcopii auxiliari Schiavon, Tuzia, Di Tora, Marciante, episcopii aleşi Zuppi şi Leuzzi, şi monseniorul Mancini, prelat secretar al Vicariatului. Papa a ajuns în Aulă însoţit de arhiepiscopul Harvey, prefect al Casei Pontificale, şi de monseniorii Gänswein, secretar particular, şi Xuereb, de la secretariatul particular.

La sfârşit, Pontiful a dăruit parohilor responsabili de prefecturi volumul Ales de Dumnezeu pentru oameni [Scelto da Dio per gli uomini, Edizioni Paoline, Milano 2011, 130 de pagini] cu prezentarea cardinalului Vallini, care propune o regulă de viaţă pentru preoţi. Cartea este îmbogăţită de o dedicare a lui Benedict al XVI-lea semnată la 9 noiembrie 2011, în ziua dedicării bazilicii din Lateran. „Preoţilor mei din Roma – se citeşte – cu urarea de a trăi cu bucurie crescândă preoţia lor”.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluat de pe http://www.ercis.ro