Gânduri pentru şi despre preoţie

În braţele lui Isus

Din timpul venirii lui Isus, istoria vocaţiei este istoria urmării. Noi urmăm vocaţia noastră deoarece mergem în urma lui Isus. Şi această urmare este o problemă care priveşte exclusiv libertatea noastră, răspunsul nostru, dar este şi ceva mai mult decât o simplă acţiune umană, făcută cu forţele noastre. Urmarea lui Isus înseamnă: a ne lăsa să cădem în braţele sale, a ne lăsa duşi de el, a ne încrede în el.

Noi putem să fim în el şi să permitem ca el să fie în noi. În el, vocaţia nu mai este o pretenţie excesivă şi oprimantă, ci este o imposibilitate transformată, răscumpărată. Calea pentru a ne lăsa transformaţi şi răscumpăraţi este fără îndoială calea comuniunii cu Isus, a încrederii în el şi a trăirii cu el. Asta înseamnă, în ultimă analiză, că drumul vocaţiei este drumul crucii.

Însuşi Isus nu lasă îndoială în această privinţă: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să‑şi ia crucea şi să mă urmeze”.

Klaus Hemmerle
Cittŕ Nuova
Scelto per gli uomini
Roma, 1995², pag. 37,
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 48.