Iată-ne în marea şi tăcuta zi de dinaintea învierii. În Biserică e linişte. Ce bine sunt exprimate senitmentele şi trăirile acestei zile într-o veche Omilie despre Sâmbăta Sfântă propusă de Biserică pentru Oficiul Lecturilor, sub titlul de Coborârea Domnului în infern:

    Ce s-a întâmplat? Pe pământ astăzi este mare tăcere, mare tăcere și singurătate. Mare tăcere, pentru că Regele doarme: pământul a amuțit și tace, pentru că Dum­nezeul făcut trup a adormit și i-a trezit pe cei care dor­meau de veacuri. Dumnezeu a murit în trup și a coborât să zdruncine împărăția iadului.
Desigur, el merge să-l caute pe primul părinte, ca pe oaia rătăcită (cf. Lc 15,3). Vrea să coboare ca să-i vizi­teze pe cei care stau în întuneric și în umbra morții (cf. Lc 1,79). Dumnezeu și Fiul său merg să-i elibereze din suferințe pe Adam și Eva care se află în închisoare.
Domnul a intrat la ei purtând armele victorioase ale crucii. Imediat ce Adam, primul părinte, l-a văzut, bătân­du-și pieptul de uimire, a strigat tuturor și a zis: „Domnul meu să fie cu toți”. Iar Cristos, răspunzându-i lui Adam, a zis: „Și cu duhul tău”. Și luându-l de mână, l-a scuturat, spunând: „Trezește-te, tu care dormi, și ridi­că-te dintre cei morți iar Cristos te va lumina (Ef 5,14).
Eu sunt Dumnezeul tău, care pentru tine am devenit fiul tău; care pentru tine și pentru aceștia, care s-au născut din tine, vorbesc acum și în puterea mea le porun­cesc celor care erau în închisoare: Ieșiți! Celor care erau în întuneric: Fiți luminați! Celor care erau morți: Înviați!
Ție îți poruncesc: Trezește-te, tu, care dormi! Într-ade­văr, eu nu te-am creat pentru ca să rămâi prizonier în iad. Învie din morți. Eu sunt viața celor morți. Învie, lucrare a mâinilor mele! Învie, figură făcută după chipul meu! Învie, să ieșim de aici! Într-adevăr, tu în mine și eu în tine (cf. In 17,21.23), suntem o natură unică și nedespărțită.
Eu, Dumnezeul tău, pentru tine m-am făcut fiul tău. Eu, Domnul, pentru tine am îmbrăcat natura de slujitor. Eu, care stau deasupra cerurilor, pentru tine am venit pe pământ și sub pământ. Pentru tine, omule, am devenit om asemenea omului, dar apoi am devenit liber între cei morți. Pentru tine, care ai ieșit din grădina paradisului pământesc, am fost trădat într-o grădină și dat în mâinile iudeilor, și într-o grădină am fost pus pe cruce.
Privește pe fața mea scuipăturile pe care le-am primit pentru tine, pentru a te putea aduce înapoi la acel prim suflu vital. Privește pe obrajii mei palmele, supor­tate pentru a reface frumusețea ta pierdută, după chipul meu.
Privește pe spinarea mea biciuirea suferită pentru a elibera umerii tăi de povara păcatelor tale. Privește mâinile mele pironite pe lemn pentru tine, care odinioară ți-ai întins în mod greșit mâna spre pom.
Am murit pe cruce și sulița a pătruns în coasta mea pentru tine, care ai adormit în paradis și ai făcut să iasă Eva din coasta ta. Coasta mea a vindecat durerea coastei tale. Somnul meu te va elibera de somnul iadului. Sulița mea a blocat sulița care era îndreptată împotriva ta.
Ridică-te, să mergem de aici. Dușmanul te-a făcut să ieși din pământul paradisului. Eu însă nu te mai așez înapoi în acea grădină, ci te așez pe un tron ceresc. Ți-a fost interzis să atingi pomul simbolic al vieții, dar eu, care sunt viața, îți dau ceea ce sunt. Am pus heruvimi care, ca niște slujitori, să te păzească. Acum fac în așa fel încât heruvimii să te adore aproape ca pe Dum­nezeu, deși nu ești Dumnezeu.
Tronul ceresc este gata, sunt gata și la ordine sluji­torii, sala este pregătită, masa este întinsă, locuința veș­nică este împodobită, casele de fier sunt deschise. Cu alte cuvinte, este pregătită pentru tine împărăția cerurilor, dinaintea veacurilor”.

Posted in ,

Lasă un comentariu