Prea târziu te-am iubit…

„În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă
şi vă culcaţi târziu,
mâncându-vă pâinea în oboseală,
pe când Domnul o dă
preaiubiţilor săi în timpul somnului” (Ps 127,2)

Când am văzut această imagine şi am citit textul lui Emil Cioran, mi-am amintit de acel sondaj făcut pe mai mulţi oameni care ştiau că vor muri curând. Întrebarea ce le-a fost adresată era aceasta: „Acum, în pragul morţii, ce regretaţi cel mai mult?”… Iar unul dintre cele mai dese regrete menţionate a  fost munca: „Am muncit prea mult neglijându-mi familia, prietenii, sufletul” sau „Îmi doresc să nu fi dat atât de mare importanţă serviciului”. Munca, realizările, funcţionarismul, de fapt, activismul ne privează de frumuseţea trăirii, ne răpeşte viaţa. Și, vai, ne poate răpi eternitatea, ni-l poate fura pe Dumnezeu.

Trebuie să muncim, să fim harnici, dar să nu lăsăm munca, activismul, carierismul să ne înrobească!
Viaţa e mai mult decât muncă: e familie, prieteni, suflet…e veşnicie ce trebuie câştigată!