Prea târziu te-am iubit…

Fiind în luna mai caut să-mi fac meditaţia sau/şi lectura spirituală din cărţi sau imagini legate de sfânta fecioară Maria. Am citit o antologie de poezie mariană medievală numită „Cântările fecioarei”, o carte coordonată de prof. Viorica Constantinescu şi Florin Ţupu (printre cei care au contribuit la această care se află şi un prieten, Florin Dorcu şi soţia lui, Corina), carte publicată la editura Universitas XXI, Iaşi 2009.

Printre altele, în această publicaţie am găsit un text din scrierile sfântului Efrem Sirul pe care vreau să le împărtăşesc cu voi, ca omagiu adus celei pe care o invocăm în rugăciune ca scăparea păcătoşilor şi tămăduitoarea bolnavilor, Preacurata Maria:

„În ziua în care îngerul Gabriel a venit spre mine, săraca, pe neaşteptate, m-a făcut slujnică şi stăpână, pentru că am fost slujnică a naturii tale divine şi de asemenea sunt mama naturii tale umane, o, Stăpâne şi Fiule. Pe neaşteptate slujnica devine fiica Împăratului întru tine, Fiul Împăratului….

Cum mă minunez că acolo înaintea mea este culcat un copil mai în vârstă decât toate lucrurile! Ochii săi privesc neîncetat după rai. Iar gânguririle gurii sale mi se par că prevestesc; în linişte vorbeşte împreună cu Dumnezeu.

Cine a mai văzut vreodată un copil care să le vadă pe toate? Le vede ca acela ce cârmuieşte toate creaturile cele de sus şi cele de jos. Privirea lui este ca cea a stăpânului care stăpâneşte toate.

Cum aş putea să-ţi deschid izvorul laptelui, Izvorule? Sau cum aş putea să-ţi dau hrană ţie celui de la masa căruia se hrănesc toţi? Cum aş putea să-l înfăşor în scutece pe cel înfăşat cu raze de slavă?…

Cine l-a făcut pe Domnul gurilor să fie lipsit de gură? Pentru că te-am născut, curată fiind, cei nedrepţi m-au defăimat. Fii tu, Cel Sfânt, mărturie pentru mine, Mama ta. Arată o minune prin care ei să înţeleagă de la cine este zămislirea ta!

De dragul tău eu sunt urâtă, tu iubitorul tuturor. Iată! Sunt prigonită, eu cea care am zămislit şi am purtat în pântece pe singura scăpare a omului”.

(Sfântul Efrem Sirul, Imnul al IV-lea, 18-20)