Prea târziu te-am iubit…

Când am citit evanghelia zilei şi am ajuns la versetul: „Am plecat de la Tatăl şi am venit în lume; acum părăsesc lumea şi mă duc la Tatăl” (In 16,28) am simţit parcă o satisfacţie în cuvântul lui Isus: „mă întorc la Tatăl”. E ca şi cum abia aştepta, ca şi cum s-ar fi săturat de lumea asta. Şi mă întreb: oare în cei 33 de ani pe care i-a petrecut aici pe pământ a regretat Domnul vreodată că „a plecat de la Tatăl şi a venit în lume”?!

Ce greu trebuie să-i fi fost cu noi, oamenii!
Ce bine trebuie să-i fi fost în cer şi ce dificil i-a fost aici, în lumea noastră şi ce mult a suferit, de la naşterea sărăcăcioasă până la moartea umilitoare pe cruce!
Oare ce l-a făcut să părăsească frumuseţea cerului, splendoarea locuirii cu îngerii, armonia sânului Treimic şi să vină în locul cu inimi prăfuite, cu ochi înveninaţi şi gânduri pline de discordie?!

Mi-aduc aminte – şi astfel îmi găsesc şi răspunsul – de finalul operei lui Dante, Divina comedie: „iubirea care mişcă (roteşte) sori şi stele”. Iubirea faţă de om l-a pus în mişcare pe Dumnezeu şi prin Isus Cristos a ales să locuiască în lume. Acea iubire care este mai presus de forţa apei şi de căldura dogoritoare a focului, mai pătrunzătoare decât vântul şi mai apăsătoare decât greutatea pământului. Acea iubire care strigă „Mi-e sete de tine!”. Acea iubire care se măsoară de la înălţimea crucii, cu braţele deschise ca pentru o îmbrăţişare ce vorbeşte de la sine spunând omului: „Uite, atât de mult te iubesc!”. Acea iubire care a învins moartea şi ne-a redat tuturor speranţa unor timpuri mai bune.

Evanghelia mi-a făcut ziua mai frumoasă pentru că ştiu că de acolo de sus mă priveşte un Dumnezeu care mă iubeşte, un Dumnezeu dispus să iasă din confortul lui pentru ca să mă scoată pe mine din păcat. Dincolo de nori şi de ploaie, de tunetele şi fulgerele care m-au trezit dis-de-dimineaţă, e un Dumnezeu care-mi spune pe nume: am venit ca viaţa şi bucuria ta să fie depline (cf. In 16,24).

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 16,23b-28
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ^23b „Adevăr, adevăr vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl, în numele meu, vă va da. ²⁴ Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu; cereţi şi veţi primi: astfel bucuria voastră va fi deplină. ²⁵ Acestea vi le-am spus prin asemănări, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci voi vorbi deschis despre Tatăl. ²⁶ În acea zi veţi cere în numele meu şi nu zic că-l voi ruga pe Tatăl pentru voi, ²⁷ căci însuşi Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit. ²⁸ Am plecat de la Tatăl şi am venit în lume; acum părăsesc lumea şi mă duc la Tatăl”.

Cuvântul Domnului