Prea târziu te-am iubit…

Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună! (Ps 133,1)

De mult nu am mai experimentat aşa profund acest gând al psalmistului aşa cum am făcut-o săptămâna aceasta la întâlnirea anuală de serie. Împreună cu colegii mei – cei care am fost hirotoniţi preoţi la Iaşi, pe 24 iunie 2008 – am petrecut câteva zile în Bucovina. Ne-am întâlnit la Gura-Humorului pentru a celebra o sfântă Liturghie prin care să-i mulţumim Domnului pentru cei patru ani de preoţie. Am celebrat şi la Cacica, aducând recunoştinţa noastră faţă de Regina apostolilor şi Mama Preotului Veşnic, Sfânta Fecioară Maria.

Faptul de a fi împreună, colegi şi prieteni, de a ne vorbi, de a ne împărtăşi din viaţa şi experienţa celuilalt, îmi dă acum avântul de a striga cu psalmistul: ” Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!” (Ps 133,1). Şi sunt convins că nu e doar strigătul meu şi al psalmistului, ci e strigătul tuturor colegilor mei.

Ce-am simţit în aceste zile?

Am simţit că avem nevoie de unitate şi comuniune. Nu vom supravieţui fără sprijinul celorlalţi. Ne vom irosi viaţa dacă nu împărtăşim din ceea ce avem.

Am simţit că avem atâtea valori în noi şi pierdem imens pentru că nu le scoatem la lumină şi mai ales pierdem pentru că refuzăm să le punem în comun.

Am simţit că ne cunoaştem atât de puţin, dar orice noutate descoperită în celălalt ne umple de bucurie şi ni-l face pe celălalt mai frumos, mai plăcut.

Am învăţat că bucuria nu e atunci când râzi de unul singur, ci e mai sigură şi mai plăcută când râzi împreună cu ceilalţi.

Am învăţat că suferinţele şi încercările vieţii nu sunt numai ale mele, ci ale noastre. Şi m-am întors cu sentimentul că le-am înjumătăţit, că există cineva pe această lume care le poartă împreună cu mine.

Am învăţat că totul are un gust mai bun în preajma prietenilor: rugăciunea, aerul, odihna, glumele, jocurile, mâncarea, băutura, plimbările…

Trei zile am respirat la fel, în acelaşi ritm. Şi împreună cu noi respira însuşi Dumnezeu, pentru că am simţit din plin că „unde doi sau trei se adună în numele lui acolo e prezent şi el, Domnul”. Şi el este cel care ne-a adunat, darul lui, preoţia!

Şi nu sunt doar cuvinte, ci şi imagini care vorbesc de la sine şi vor da mărturie şi peste zeci de ani!

Deo gratias!