Profesionişti ai sacrului?
Nimeni nu este aşa de aproape de stăpânul său ca slujitorul care are acces la dimensiunea cea mai privată a vieţii sale. În acest sens „a sluji” înseamnă apropiere, cere familiaritate.
Această familiaritate comportă şi un pericol: acela ca sacrul întâlnit de noi încontinuu să devină pentru noi obişnuinţă. Astfel se stinge teama reverenţioasă. Condiţionaţi de toate obişnuinţele, nu mai percepem faptul mare, nou, surprinzător, că el însuşi este prezent, ne vorbeşte, ni se dăruieşte.
Împotriva acestei deprinderi cu realitatea extraordinară, împotriva indiferenţei inimii trebuie să luptăm fără încetare, recunoscând mereu din nou insuficienţa noastră şi harul care există în faptul că el se încredinţează astfel în mâinile noastre.
Benedict al XVI‑lea
Missa Chrismatis
20 martie 2008
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 68.
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu