Prea târziu te-am iubit…

Despre unii oameni auzim că au viziuni sau premoniţii. Alţii se bucură de o intuiţie care rareori dă greş. Alţii pur şi simplu sunt inspiraţi astfel încât reuşesc să nu facă paşi în direcţii greşite şi nici nu rostesc cuvinte nepotrivite. Ni se vorbește desori despre necesitatea de a citi semnele timpului, de a fi ancoraţi în prezent, de a nu ne lăsa ademeniţi sau înşelaţi de iluzii.

Nimic din toate astea pare să nu se regăsească în cei doi apostoli Ioan şi Iacob, fiii lui Zebedeu. Într-un context plin de oameni înspăimântaţi, într-un cadru în care un om, prietenul lor, le vorbeşte despre ce avea să păţească: batjocură, biciuire, suferinţă şi moarte, în această atmosferă plină de tristeţe, ei, parcă deloc inspiraţi sau atenţi la semnele timpului, întreabă despre putere, sunt interesaţi să guverneze. Dar nici Isus nu se lasă uşor. Ar fi putut să le spună: „Fraţilor, eu merg să mor, să sufăr. Crucea va fi tronul meu! Şi voi mă întrebaţi de lucrurile astea?!” Dar nu. El pare să le facă jocul şi adânceşte provocarea şi le prevesteşte ce vor păţi: „Veţi bea potirul meu şi veţi primi botezul meu, doar că locurile alea sunt deja rezervate”… Vorba cea mult cunoscută: ai grijă ce-ţi doreşti! Şi de la cei doi Isus trece la ceilalţi zece: „Fraţilor, nu fiţi invidioşi. Nu râvniţi puterea! Priviţi la mine: nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc şi să-mi dau viaţa. Faceţi şi voi ca mine!”. Şi vor face, doar că au înţeles mult mai târziu ce înseamnă iubirea, slujirea. Trebuia să aibă loc experienţa cinei celei de taină, a calvarului şi a învierii şi apoi să înţeleagă. Iar după experienţa Rusaliilor au reuşit şi să practice.

Nu pot să nu mă gândesc ce le-o fi scăpat fiilor lui Zebedeu de au pus o astfel de întrebare într-un context atât de sobru, înghesuit de frică, prevestitor de tristeţe şi moarte?! Şi am tot recitit evanghelia şi m-am gândit că e posibil ca ei să fi ascultat doar ultima parte din discursul lui Isus: „Fiului Omului…după trei zile va învia!”. Poate că ei au surprins, intuit (primii) esenţialul. E greu de crezut, dar nu imposibil.

Venind acum la noi, mă gândesc cât de norocoşi suntem. Noi nu avem nevoie să intuim. Nu avem nevoie de viziuni sau premoniţii. Noi ştim. Noi credem. Noi suntem martorii învierii. Noi ştim cum au stat lucrurile. Este un privilegiu deosebit, dar pe care uităm să-l valorificăm. Noi ştim că moartea, răul, suferinţa nu au ultimul cuvânt, ci viaţa, binele, fericirea sunt cele care ies învingătoare. Şi atunci, cum de suntem deseori cuprinşi de frică, trişti şi stresaţi, preocupaţi de cele lumeşti, mai mult decât cei care nu au auzit de înviere, de viaţa de dincolo?! Deşi a trecut Paştele, nu pot să nu mă întreb: oare chiar credem în învierea lui Cristos şi implicit a noastră? Oare chiar suntem convinşi că „de dragul nostru” (ce frumos sună aceste cuvinte ale sfântului Petru din lectura de astăzi! – 1Pt 1,20) Cuvântul s-a făcut trup, a trăit, a murit şi a înviat pentru ca şi noi să trăim, să murim şi să înviem pentru fericirea veşnică?!

Învăţătorule, aş vreau şi eu să-mi împlineşti o rugăminte: fă ca astăzi să mă gândesc mai mult la viaţa veşnică decât la viața de aici; fă să trăiesc lângă lumea de aici cu gândul că trebuie să merg spre mântuire împreună cu ea, nu singur; fă să înţeleg bine ce înseamnă că „de dragul meu” te-ai făcut om, ai suferit, ai murit şi ai înviat… Da, de dragul meu!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,32-45
În acel timp, ³² Isus şi ucenicii săi urcau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau înspăimântaţi, dar şi cei care veneau în urma lor erau cuprinşi de frică. Luându-i deoparte pe cei doisprezece a început să le spună cele ce aveau să i se întâmple: ³³ „Iată, noi urcăm la Ierusalim; acolo Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor; ei îl vor condamna la moarte şi îl vor da pe mâna păgânilor, ³⁴ îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi îl vor ucide; dar după trei zile el va învia”. ³⁵ Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: „Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte”. ³⁶ El le-a zis: „Ce aţi vrea să fac pentru voi?” ³⁷ Ei i-au răspuns: „Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în slavă”. ³⁸ Isus le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?” ³⁹ Ei i-au răspuns: „Putem!” Isus le-a zis: „Paharul pe care îl voi bea eu îl veţi bea şi voi şi botezul pe care îl voi primi eu îl veţi primi şi voi, ⁴⁰ dar eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”. ⁴¹Ceilalţi zece au auzit şi au fost cuprinşi de indignare din cauza lui Iacob şi Ioan. ⁴² Isus i-a chemat şi le-a spus: „Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. ⁴³ Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mai mare între voi să fie servitorul vostru; ⁴⁴ cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. ⁴⁵ Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.

Cuvântul Domnului