Prima zi din iunie

„Învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima
şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre” (Mt 11,29).

Prima zi din iunie. Suntem la începutul lunii inimii preasfinte a lui Isus. E şi luna preotului sau a preoţiei. Astăzi e şi ziua copilului. Este şi sfântul Iustin. Cumul de evenimente.

Pentru fiecare din ele există un gând prielnic exprimat în lecturile de astăzi, dar în special îmi place limbajul crucii din prima lectură luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni: „limbajul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi este puterea lui Dumnezeu” (1,18), putere pentru cei mici, ca şi pentru cei mari; forţă pentru laici, ca şi pentru preoţi; energie inepuizabilă pentru teologi şi mistici. Crucea rămâne un limbaj mereu nou, greu de pătruns doar cu raţiunea, insuficient pentru cei care se apropie de ea numai cu limbajul iubirii de înţelepciune, însă copleşitor pentru cei care sorb din acest limbaj călăuziți de harurile lui Dumnezeu, de credinţă şi raţiune. Crucea este speranţă pentru viitor, căci ştim că (doar!) dincolo de ea este viaţa, învierea.

Nu ştim cum ni se va desfăşura luna pe care abia o începem. Nu cunoaştem câte clipe vom zâmbi sau câte vom fi trişti. Nu ştim (indiferent de tehnologia meteorologică pe care o posedăm!) câte zile vor fi cu soare şi câte pline de nori şi furtună. Însă ştim din Evanghelia de astăzi ceea ce este esenţial şi trebuie să ne preocupe şi în această lună: „Ce i-ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă s-ar osândi ori s-ar pierde pe sine însuşi?!” (Lc 9,25).

Să ne binecuvânteze preasfânta Inimă a lui Isus cu o lună plină de mântuire. Iubirea inimii preamilostive să-i îmbrăţişeze şi să-i păstreze teferi şi plini de înţelepciune pe toţi copii. Smerenia şi blândeţea inimii dumnezeieşti să rodească în inimile tuturor preoţilor. Iar noi toţi, creştini şi oameni de bunăvoinţă, să beneficiem de mijlocirea sfântului Iustin pentru a fi martori autentici ai lui Dumnezeu.

Inimă Preasfântă a lui Isus, miluieşte-ne pe noi!

Isuse cu inima blândă şi smerită fă inima noastră asemenea cu inima ta!

LECTURA I
A găsit Dumnezeu cu cale să-i mântuiască pe cei credincioşi prin nebunia propovăduirii evangheliei.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-25
Fraţilor, 18 limbajul crucii este nebunie pentru cei care se pierd; dar pentru cei care se mântuiesc, adică pentru noi, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris: „Voi distruge înţelepciunea înţelepţilor şi voi nimici ştiinţa celor învăţaţi”. 20 Ce se mai alege de cei înţelepţi? Ce se mai alege de cărturari? Ce se mai alege de gânditorii acestei lumi? Oare nu a arătat Dumnezeu că înţelepciunea lumii acesteia este nebunie? 21 Şi pentru că lumea, cu toată înţelepciunea ei, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu în lucrările înţelepciunii lui Dumnezeu, de aceea i-a plăcut lui Dumnezeu să-i mântuiască pe cei credincioşi prin nebunia predicării evangheliei. 22 Da, pentru că în timp ce iudeii cer semne şi grecii caută înţelepciune, 23 noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit – scandal pentru iudei, iar pentru păgâni nebunie; 24 dar pentru noi cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât puterea oamenilor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 30,3cd-4.6 şi 8ab.16bc-17 (R.: 6a)
R.: Tu, Doamne, eşti mântuirea mea.
3cd Doamne, fii pentru mine o stâncă ocrotitoare,
o cetate unde să-mi găsesc scăparea.
4 Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea;
pentru numele tău mă povăţuieşti şi mă călăuzeşti. R.

6 În mâinile tale îmi încredinţez sufletul;
tu mă vei mântui, Doamne Dumnezeule adevărat.
8ab Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea ta
căci ai privit la neputinţa mea. R.

16bc Soarta mea este în mâna ta;
scapă-mă de duşmanii şi de prigonitorii mei.
17 Arată slujitorului tău o faţă senină.
Salvează-mă pentru iubirea ta. R.

ALELUIA 1Pt 4,14
(Aleluia) Dacă sunteţi insultaţi pentru numele lui Cristos, fericiţi sunteţi,
deoarece Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste voi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va mântui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,23-26
În acel timp, Isus a spus tuturor: 23 „Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. 24 Fiindcă cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va mântui. 25 Şi ce i-ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă s-ar osândi ori s-ar pierde pe sine însuşi? 26 De acela care se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în măreţia sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”.

Cuvântul Domnului

3 comentarii la „Prima zi din iunie

  1. A republicat asta pe Prea târziu te-am iubit… și a comentat:

    Nu ştim cum ni se va desfăşura luna pe care abia o începem. Nu cunoaştem câte clipe vom zâmbi sau câte vom fi trişti. Nu ştim (indiferent de tehnologia meteorologică pe care o posedăm!) câte zile vor fi cu soare şi câte pline de nori şi furtună. Însă ştim din Evanghelia de astăzi ceea ce este esenţial şi trebuie să ne preocupe şi în această lună: „Ce i-ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă s-ar osândi ori s-ar pierde pe sine însuşi?!” (Lc 9,25)…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: