Nu în fiecare zi reuşeşti să te iei la întrecere cu soarele şi să vezi care iese primul: unul de după dealuri, altul de după cearşafuri; unul să străbată cerul, altul să calce pământul; unul să lumineze chipurile dragi, altul să le facă să zâmbească. Lucrul acesta, competiţia cu luminătorul cel mare, e mai lesne de făcut când ştii că te aşteaptă o zi cu totul nouă, specială.

Eram în Ţara promisă, pe pământ sfânt şi abia aşteptam, toţi cei 45 de pelerini, să-l păşim călcându-l cu smerenie. Entuziasmul ne-a dat aripi şi ne-a fost uşor, încă din prima zi, să ne trezim devreme şi astfel la ora 7:00 eram la micul dejun. Mâncam cu poftă din delicatesele pregătite din abundenţă, însă eram cu gândul la locurile pe care părintele Iosif, ghidul nostru cel de toate zilele – şi încă ce ghid!, ne spunea că le vom vizita. Prima oprire avea să fie la Cana Galileii, locul în care apa s-a prefăcut în vin la porunca Domnului, prin intervenţia Preacuratei. Dar oare acesta să fie lucrul cel mai important? Toată faima locului a rămas doar pentru această minune? Nu minunea fascinează, ci oamenii minunaţi care au înfăptuit-o, precum şi cei care s-au bucurat din plin de ea, întărindu-se în credinţă!

La 8:30 eram deja în biserica din Cana Galileii şi meditam la ceea ce notează Evanghelia:

¹ În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în Cana Galileii şi mama lui Isus era acolo. ² A fost invitat la nuntă şi Isus cu discipolii lui. ³ Întrucât se terminase vinul, mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”. ⁴ Dar Isus i-a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu”. ⁵ Mama lui Isus a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”. ⁶ Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de optzeci sau o sută douăzeci de litri. ⁷ Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!” Iar ei le-au umplut până sus. ⁸ Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţii!” Ei i-au dus. ⁹ Când a gustat stolnicul apa devenită vin şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care aduseseră apa ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire ¹⁰ şi i-a spus: „Orice om pune mai întâi vinul cel mai bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ţinut vinul cel mai bun până acum!” ¹¹ Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el (In 2,1-11).

În acest loc m-am gândit prea puţin la marea minune a transformării apei în vin. M-am gândit mai mult la familie, la căsătorie, la bucurie. E un semn imens de preţuire din partea Domnului faţă de familii şi faţă de sacramentul sfintei căsătorii. Îl preţuieşte şi suferă enorm văzând cum acum nu i se mai cere să intervină pentru ele. În câte familii ce au lipsuri nu ar interveni dacă i s-ar cere?! E trist că oamenii nu mai îngenunchează să-i spună: „Doamne, familia aceasta nu mai are…iubire, iertare, linişte, copii, mâncare etc.”. Şi astăzi are puterea de a transforma, de a dărui, de a trimite ajutoare. Dar cine, cine să-i mai ceară?! Ah, mamă Marie, de-ar răsuna din nou glasul tău, clipă de clipă, pentru familiile noastre!

M-am gândit mai puţin la vinul cel bun făcut de Isus şi mai mult la familii. Aceasta pentru că acolo, ajunşi în biserica, s-a făcut o celebrare matrimonială în cadrul căreia, cele 11 familii prezente la acest pelerinaj, soţ şi soţie, au făcut reînnoirea legământului de la căsătorie. Un moment emoţionant în care au reluat promisiunea că îşi vor fi credincioşi în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca şi în timp de sănătate; au jurat să se iubească şi să se respecte în toate zilele vieţii lor.

M-am gândit mult la toate acele familii pentru care sunt dator să mă rog, acele familii pe care le port în inima mea, rude şi prieteni. I-am vorbit Domnului despre familiile în viaţa cărora mi-ar plăcea să intervină pentru că au nevoie de o minune, de un sprijin, de un grăunte de credinţă. M-am rugat şi pentru cei care se pregătesc pentru căsătorie, ca Domnul să-i sprijine, să-i încurajeze, să se facă simţit în viaţa lor. Aici mi s-a părut că rugăciunile pentru familii sunt mai ascultate. Şi sunt convins că Domnul va face minuni pentru cei dragi şi credincioşi ai săi.

Din această biserică mi-a rămas întipărită imaginea de deasupra altarului. Isus şi Maria, faţă în faţă, în dialog. Interveneau pentru cei de dincolo de ei, de dincolo de lumea lor de har şi sfinţenie; interveneau pentru cei mici, păcătoşi, neputincioşi. Şi încă ce intervenţie abundentă, plină de har….şase vase pline! Mă uitam la icoană şi-mi răsunau cuvintele: „Nu mai au vin!”… Şi ecoul cuvintelor străbătea secolele şi parcă o auzeam pe buna Mamă cum îi spunea lui Isus, privindu-mă: „Fiule, vezi că Laurenţiu nu mai are pace, iubire, răbdare, inimă curată, linişte… Fă ceva pentru el!”. Iar el mi-a făcut viaţa ca o sărbătoare tocmai atunci când era mai greu, când eram în pragul crizelor. El a făcut ca totul să se termine cu un cer senin! Aşa a făcut pentru mine, buna Mamă, bunul Domn! Au intervenit şi au făcut minuni: nu şase vase cu vin, ci belşug de har, de iertare, de putere… har peste har au revărsat asupra mea. Şi asupra ta! Şi toate acestea pentru ca bucuria noastră (ca şi a nuntaşilor!) să nu se termine!

Emoţiile unui astfel de gând – că cineva a intervenit mereu salvator pentru mine, ca şi pentru tine! – te îngenunchează şi te fac să te închini mulţumind pentru belşugul de har. Domnul este stăpânul bucurie mele; el este salvarea mea, bucuria mea; el este bucuria şi salvarea familiilor. Intervenţii şi familii binecuvântate şi îndrăgite mi se derulau prin gând şi rugăciune şi aş fi putut rămâne aşa mult timp, dar trebuia să mergem mai departe, mai sus, spre lumina transfigurării. Ne aştepta Taborul şi lumina lui, măreţia şi perfecţiunea sa!

Ne-am ridicat să plecăm, nu înainte de a vizita câteva piese istorice, cum sunt cele din imaginile de mai jos, printre care şi un vas despre care se spune că ar fi cam ca acelea în care Isus a preschimbat apa în vin, precum şi ruinele primei biserici.

Ah, am vorbit atât despre familii, căsătorie, intervenţii şi rugăciuni, că era să uit un detaliu important: vinul de Cana, celebrul vin la care ne invitau, la ieşirea din curtea bisericii, toţi cei cu tarabele deschise. Era omniprezent la chioşcurile de acolo. Însă totul era doar comerţ. Nimic din ceea ce ştiam despre vin nu se regăsea în vinul de la Cana. Vinul care se vindea avea o mare asemănare cu vinul făcut de Isus: nici cel transformat de Isus din apă, nici acesta nu au văzut strugurii. 🙂 Aşa că ne-am abţinut de la cumpărături de data aceasta! Păşeam nerăbdători spre muntele Tabor, care începuse deja să se întrevadă.